Friday , April 26 2024

Unul dintre ţiganii care a tăiat cauciucurile maşinilor de poliţie aflate în parcarea Postului de Poliţie din Scheia a ajuns din nou în arest

Marian Samir S., de 16 ani, din Scheia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este unul dintre ţiganii ce a tăiat cauciucurile maşinilor de poliţie aflate în parcarea Postului de Poliţie din Scheiamasina-politia-rutiera

Judecătoria Suceava a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu mă­sura arestării preventive a inculpatului ­Marian Samir S., de 16 ani, din oraşul Gura Humorului, care locuieşte fără forme legale în comuna Scheia, agenţii din cadrul Poliţiei comunale Scheia s-au deplasat pe raza comunei Scheia, unde acesta locuieşte, găsindu-l şi reţinându-l. Individul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava pe o perioadă de 30 de zile.

La sfârşitul lunii septembrie 2017, poliţiştii suceveni i-au reţinut pentru 24 de ore pe Marian Samir S. şi Iulian Cornel B., de 16 ani, ambii din comuna Scheia, pentru comiterea infracţiunilor de ultraj şi distrugere. Cei doi minori sunt acuzaţi că au spart cauciucurile de la trei maşini parcate în faţa Postului de Poliţie Scheia, două autovehicule aparţinând agenţilor de poliţie, iar una fiind o autospecială de po­liţie. De asemenea, cei doi minori sunt bănuiţi de mai multe furturi comise pe raza loca­lită­ţi­lor Scheia şi Suceava, în special furturi din autoturisme.

La mijlocul lunii august 2017, aceştia au pătruns în curtea Postului de Poliţie din Scheia şi au spart cauciucurile de la mai multe maşini parcate în zonă. O autospecială de poliţie şi două autoturisme proprietatea unor agenţi au fost lăsate cu anvelopele înţepate în curtea instituţiei. Totul s-a petrecut în noaptea de 10 spre 11 august 2017, însă poliţiştii au ţinut totul secret. Cert este că o patrulă de poliţie a oprit pe o uliţă din Scheia trei tineri de etnie rromă cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani, aceştia fiind cunoscuţi în localitate ca hoţi de meserie. Poliţiştii au găsit asupra lor câteva sute de lei, despre care indivizii nu au putut explica de unde provin. Oamenii legii au confiscat suma de bani, au întocmit un proces verbal şi i-a lăsat să plece. La câteva ore distanţă, poliţiştii au găsit, după cum susţin reprezentanţii IPJ Su­cea­va, trei dintre maşinile parcate în curtea Pos­tului de Poliţie din Scheia cu cauciucurile tăiate, respectiv o autospecială de poliţie şi autoturismele poliţiştilor care i-a luat la întrebări pe cei trei ţigani. In acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru distrugere, cercetările fiind continuate în vederea prinderii autorilor şi recuperării prejudiciului. (D.Z.)

 

 

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …