Monday , May 6 2024

Unicarm versus Facos, peste drum de Autogară

unicarm

Peste drum de Autogară, Unicarm a deschis un magazin nou, chiar în faţa magazinului Facos u locaţia aparţinea unui investitor turc, care a vândut-o pentru 120.000 de euro la Global Design. Firma lui Dragoş Croitoru a închiriat spaţiul pentru 3.500 de euro lunar către Unicarm, care în câteva zile a şi deschis un magazin

Reţeaua de magazine Unicarm este în continuă extindere în judeţ şi mai ales, în municipiul Suceava. Pe lângă cele şase magazine deschise luna trecută, de curând au fost inaugurate încă trei, unul în Fălticeni, pe strada 2 Grăniceri şi alte două în Suceava, unul pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, într-o locaţie a reţelei de market-uri Premier şi ultimul pe strada Vasile Alecsandri, nr. 108. Acest din urmă spaţiu comercial are o istorie îndeajuns de tumultoasă. A fost ridicat în micul părculeţ de peste drum de Autogară, de către un investitor turc, care s-a luptat ani în şir cu administraţia locală pentru a-şi autoriza investiţia, începând cu anul 2006. La un moment dat, Mahmoud Atta – investitorul turc, deschise şi o mică afacere în zonă. Intrând în conflict cu patronul restaurantului Cina, căruia îi obtura vadul, turcul a fost reclamat la administraţia locală, iar de aici s-a ajuns ca clădirea ridicată peste terasa amenajată de Atta să rămână nefuncţională ani în şir. Norocul a picat peste vechii proprietari ai clădirii ridicate printre copacii din zonă să devină atractivă pentru un investitor local cu putere financiară – Dragoş Croitoru, patronul Sc Global Design. Acesta a plătit pentru aceasta suma de 120.000 de euro şi foarte repede a găsit şi o modalitate de a recupera investiţia, oferind-o în chirie Unicarm pentru 3.500 de euro pe lună. In foarte puţin timp, chiar la sfârşitul săptămânii trecute, Unicarm a deschis aici un nou magazin, cu preţuri de producător, care au devenit deja atractive pentru clienţii din zonă dar şi pentru cei din afara localităţii, care tranzitează autogara de peste drum. Din toată această afacere, dezavantajaţi sunt cei de la SC Facos SA, care au un magazin în spatele spaţiului preluat de Unicarm ,care şi aşa rămăsese fără vedere la stradă. In noile condiţii, bătălia pentru clienţi între cele două structuri comerciale se va da cu cuţitele pe masă, raportul între preţ şi calitate a produselor oferite în cele două magazine concurente fiind cel care va decide cine va câştiga. (N.R.)
 

Vezi si

Individ băgat în arest după ce, băut bine, a furat un excavator și s-a plimbat prin Dornișoara

Duminică, în jurul orei 13:35, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată  prin  112 de …