Friday , April 26 2024

Un tânăr din Milișăuți, cu permisul reținut, a provocat un accident în timp ce fugea de poliție

Sâmbătă, la ora 14:30, echipajele de poliție din cadrul Serviciului Rutier al I.P.J. Suceava, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe D.N. 2 H, în interiorul orașului Milișăuți, au efectuat semnal de oprire unui autoturism marca Mercedes-Benz,  înmatriculat în Marea Britanie, care circula dinspre Rădăuți către Suceava.

Soferul mașinii  nu s-a conformat semnalelor efectuate, virând dreapta pe o străduță, iar cele trei echipaje de poliție au pornit în urmărirea sa. După aproximativ 150-200 m, Mercedesul urmărit a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un VW Transporter, ce se deplasa din sens opus.

La volanul Mercedesului se afla L. Petrică, de 24 ani, din MilișăuțI, iar țn urma verificșrilor efectuate s-a constatat că acesta deține permis de conducere eliberat de autoritățile din Marea Britanie, dar figurează ca fiind reținut pentru săvârșirea unor unei infracțiuni la regimul rutier la data de 07 decembrie 2021.

Conducătorii auto implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri.

S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. De asemenea, L. Petrică a fost sancționat contravențional pentru faptul că nu a oprit la semnalul lucrătorilor de poliție, pentru circulație pe sens opus și pentru faptul că autoturismul condus nu avea RCA și ITP valabile.

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …