Tuesday , April 30 2024

Un sucevean a deszăpezit mai întâi în faţa grădiniţei din vecinătatea casei şi apoi în faţa porţii sale

deszapezire1 [800x600]

Cetăţeanul din cartierul Obcine este convins că exemplul său ar trebui urmat şi că altfel ar arăta oraşul şi chiar ţara dacă oamenii ar face curat în faţa caselor, fără să aştepte mereu autorităţile

deszapezire2 [800x600]
Un cetăţean din municipiul Suceava a vrut şi chiar a reuşit să dea un exemplu bun de spirit civic în ceea ce priveşte deszăpezirea în faţa casei. Este cazul unui cetăţean din cartierul Obcini, care locuieşte pe strada Slătioarei şi care a ieşit, timp de două zile, înarmat cu o lopată ca să deszăpezească strada. Fiind o stradă cu sens unic nu foarte circulată, maşinile de deszăpezire interveneau din când în când şi doar pe porţiunea carosabilă unde circulau, de obicei autoturismele. Mormane de zăpadă şi de gheaţă au rămas însă în faţa intrării în curţile oamenilor şi chiar în faţa unei grădiniţe din preajmă. Nimeni nu a făcut vreun efort notabil de a îndepărta zăpada deja îngheţată din faţa grădiniţei şi nici din faţa curţilor cetăţenilor. Asta până marţi, când un localnic care ne-a rugat să nu îi fie publicat numele a început să facă un lucru pe care mulţi alţi cetăţeni nu l-au făcut: să cureţe zăpada din faţa curţii sau din dreptul scării blocului. Interesant este că nu a început cu zăpada din faţa curţii, ci din zona grădiniţei, după cum se poate observa din poze. Astfel, după trei ore de muncă, partea carosabilă de-a lungul grădiniţei era netedă ca-n palmă. Bucăţi mari de zăpadă îngheţată şi mormane de zăpadă murdară erau aşezate lângă gard. „Veneau zilnic maşini care aduceau şi luau copii de la grădiniţă şi erau probleme cu parcarea autoturismelor din cauză că nu era curăţată de zăpadă zona”, ne-a spus persoana în cauză. Ieri, el a continuat să cureţe de zăpadă şi în faţa curţii casei sale. Pe la orele amiezii, când începea să se încălzească afară, treaba era deja terminată. „Imi place ceea ce am făcut. Cred că altfel ar arăta ţara dacă ar fi mai mulţi care să se implice astfel”, ne-a spus cetăţeanul respectiv, convins că face un lucru care ar trebui urmat şi de ceilalţi. (D.P.)

Vezi si

De miercuri, Thermonet oprește furnizarea căldurii în municipiul Suceava

THERMONET S.R.L., operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava,  a anunțat …

One comment

  1. Manager de grădinită să fie pus domnul ar gestiona mai bine situațiile.Doamnele director cer numai drepturi dar indatoriri nu au.Asa zac toate scolile in mizerie si proasta gospodarire desi cei din conducere au timp liber fara ore,au angajati in subordine dar nu au chef.Financiar sunt tot timpul nemultumiti.Li se pare ca merita si nu stiu de unde sa stoarca mai mult.