Friday , April 26 2024

Un Mercedes în care se aflau doi soți a lovit un camion, la Sadova. Cei doi au fugit inițial, apoi au revenit, spunându-le polițiștilor că femeia se afla la volan

Soțul, care era extrem de beat și are permisul reținut, susține că el se afla pe locul din dreapta

politia, masina noua Obiectiv

Sâmbătă seara, la ora 20.13,  polițiștii din Pojorâta, au fost sesizați prin 112 de către  U. Zoltan, despre faptul că în timp ce se deplasa pe DN 17 Sadova, în apropiere de stația peco OMV, un autoturism a intrat în autoutilitara ce o conducea, producându-i avarii și plecând de la locul faptei.

Polițiștii deplasați la fața locului  au constatat că pe DN17 Sadova, era un camion marca Scania ce prezenta avarii la partea din față și semiremorca marca Schmitz CargoBull, precum și un autoturism marca Mercedes – Benz orientat, cu fața spre municipiul Câmpulung Moldovenesc, pe banda opusă direcției de deplasare, ce prezenta de asemenea avarii la partea din față.

La fața locului a fost identificat apelantul, U. Zoltan, care a declarat verbal faptul că în timp ce se deplasa la volanul autoutilitarei pe DN 17 Sadova, din direcția municipiului Câmpulung Moldovenesc spre Pojorâta, la aproximativ 200 de m de stația peco OMV din Sadova, a observat un autoturism ce a pătruns pe contrasens și a avariat partea din față a autoutilitarei pe care o conducea. Acesta a mai relatat verbal faptul că în urma impactului, din autoturism au coborât două persoane (dintre care una de sex bărbătesc) care au început să fugă spre pensiunea din apropiere, motiv pentru care a apelat la 112.

La volanul autoturismului Mercedes nu a fost identificată nici o persoană la momentul sosirii echipajului de poliție la fața locului.

La scurt timp, la fața locului, s-au prezentat două persoane: G. Radu, din Ciocănești și soția acestuia, G. Mădălina, din aceeași localitate. Cea din urmă a declarat verbal că ea este conducătorul autoturismului marca Mercedes – Benz, se afla cu soțul său G. Radu în mașină, acesta fiind pasager pe scaunul din dreapta și nu au fost victime omenești. Referitor la cele întâmplate, cea în cauză a declarat verbal faptul că în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes – Benz, pe DN17 Sadova, din direcția com.Pojorâta – Municipiul Câmpulung Moldovenesc, la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a derapat, intrând în coliziune frontală cu autoutilitara marca Scania.

După producerea accidentului, aceasta a declarat faptul că nu a suferit niciun fel de leziuni corporale, a ieșit singură atât ea cât și soțul său G. Radu din autoturism și s-au deplasat spre locuința lor din  Sadova, pedestru, întrucât s-au speriat.

Deoarece G. Radu prezenta leziuni minore în zona ochiului stâng, la fața locului a fost solicitată o Ambulanță din cadrul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc care i-a acordat îngrijiri medicale de specialitate.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat iar întrucât existau suspiciuni cu privire la împrejurările în care a avut loc evenimentul și la persoana care a condus autoturismul ce a provocat accidentul, a fost testat cu aparatul etilotest și numitul G. Radu, ce a declarat verbal că a fost pasager în autoturism, rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere rezultatul testului, numitului G. Radu i s-a adus la cunoștință că se impune recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei. Cel în cauză a fost de acord cu acest lucru, sens în care și-a consemnat o declarație de consimțământ în care și-a exprimat acordul cu privire la recoltarea probelor de sânge.

Cu această ocazie, cel în cauză a fost condus la Spitalul mun. Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Procedând la verificarea în baza de date, a reieșit faptul că G.n Radu are mențiuni la rubrica permisului de conducere deținut, respectiv dreptul de a conduce cu restricții, reținut.

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …