Friday , April 26 2024

Un contrabandist de țigări ucrainean a intrat cu un avion ultraușor de patru ori într-o singură noapte în spațiul aerian al României

Transporturile repetate de țigări au avut loc în noaptea de 11 spre 12 septembrie. Avionul ultraușor „Zenith” a fost capturat de ucraineni la peste 400 km distanță de granița cu România, în regiunea Cercasy, la Khlystunivka – o localitate din bazinul râului Vilșanka, la circa 50 de kilometri de fluviul Nipru – pe o pistă improvizată. Pilotul a fost reținut de ucraineni exact la întoarcerea din zborurile efectuate în nordul Bucovinei 

Lucrători ai detașamentului de frontieră ai regiunii Cernăuți împreună cu militari ucraineni dintr-o altă regiune mai îndepărtată au prins și reținut pe pilotul unui avion „Zenith”, care transportase ilegal produse din tutun în România.

Oamenii legii din Ucraina – atât din regiunea Cernăuți, cât și în colaborare cu cei din Cercasy, l-au reținut pe contrabandist la sute de kilometri depărtare. Astfel, pilotul avionului ultraușor Zenith a fost prins în regiunea Cercasy, iar autoritățile i-au confiscat aparatul de zbor care, de altfel, nici nu circula conform regulilor interne specifice aviației și cu care cu care contrabandistul a încălcat granița Ucrainei cu România tranzitând nordul țării noastre dinspre regiunea Cernăuți.

Mai multe site-uri de știri cernăuțene au relatat, zilele trecute, despre acest eveniment citând din același comunicat al serviciului de presă al Detașamentului de frontieră Cernăuți, structură care a informat despre această situație precizând că pe data de 12 septembrie, în urma unui set de măsuri operaționale care vizează prevenirea circulației contrabandei cu produse de tutun, pilotul avionului „Zenith” a fost reținut.

Din câte se pare, datorită muncii operative efectuate de grănicerii ucraineni a fost stabilită și pista de pe care au fost efectuate aceste zboruri ilegale. Probabil că acesta este și motivul pentru care s-a făcut referire directă la contrabanda cu produse din tutun, nefiind chiar un element de noutate faptul că acei contrabandiști care utilizează aparate de zbor pentru a transporta țigări de contrabandă au improvizate astfel de piste de aterizare-decolare. Bărbatul a fost găsit de agenți și militari ai unei unități mobile de tip „C” în regiunea Cercasy, la Khlystunivka (Hlîstunivka, cunoscută și cu ­de­numirea de Horodîșce) – o localitate din bazinul râului Vilșanka, la circa 50 de kilometri de fluviul Nipru și cam tot atât de centrul regional Cercasy (acesta fiind un oraș comparabil cu Cernăuțiul ca număr de locuitori, situat pe malul unui lac de acumulare de pe fluviul Nipru). Asta ar însemna, de asemenea, o distanță de peste 400 de kilometri față de centrul regional Cernăuți, ambele distanțe fiind calculate cu aplicația Google Maps, în linie dreaptă, ceea ce înseamnă că pot fi trasee chiar ceva mai lungi.
secretarasite
Când a fost prins de autoritățile din statul vecin, contrabandistul tocmai se întorsese din nordul Bucovinei istorice, de unde – conform celor menționate în presa cernăuțeană (BukNews, BukInfo etc.) a zburat în spațiul aerian al României de patru ori în noaptea de 11 – 12 septembrie pentru a transporta produse din tutun. Toate acțiunile faptelor ilegale ale pilotului au fost documentate de grănicerii ucraineni cu ajutorul unui aparat de fotografiat termic staționar, amplasat pe o mașină Volkswagen pe care sunt folosite astfel de dispozitive de vizionare nocturnă.
Potrivit surselor citate, investigația este în curs de desfășurare, iar acțiunile pilotului se încadrează în cele ale infracțiunii prevăzute la art. 334 din Codul penal al Ucrainei, încălcarea regulilor zborurilor internaționale. Interesant este că nu se face vreo referire în sursele respective și la activitatea infracțională de contrabandă cu țigări, cu toate că s-a spus despre pilotul care a trecut ilegal frontiera ca să transporte produse de tutun. (D.P.)

secretarasite

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …