Friday , April 26 2024

Un botoșănean cu probleme psihice a încercat să intre cu forța în Banca Românească din Suceava

politie

Ieri dimineață, în jurul orei 07.25, Poliția municipiului Su-cea­va a fost anunțată prin 112 despre faptul că o persoană a tras de ușa de la intrarea în Banca Ro­­mâ­nească din central orașu­lui.

Un echi­paj din cadrul Biro­ului de Or­dine Publică Suceava s-a depla­sat la fața locului și a găsit persoana respectivă, pe Daniel Sa­viuc, de 22 de ani, din comuna Vorniceni, județul Bo­toșani, bolnav psihic.

Tânărul a fost dus la sediul Po­liției municipiului Suceava, un­de cu ocazia audierii a declarat fap­tul că nu a intenționat să pă­trundă fără drept în sediul agen­ției Banca Românească, ci doar a vrut să scoată niște bani de pe un card, însă în momentul în care a deschis ușile s-a pornit alarma, motiv pentru care s-a speriat și a fugit din zonă.

După audiere, Daniel Saviuc a părăsit sediul Poliției municipiului Suceava și s-a deplasat la se­diul ING BANK, unde a cerut să-i fie eliberată o sumă de bani din străinătate, lucru care nu s-a putut efectua pentru că nu avea asupra lui documente de identitate și nu a dat alte relații referitoare la lo­ca­ția de unde trebuia să pri­meas­că banii.

Din cauza comportamentului său, botoșăneanul a fost internat la Secția de Neuropsihiatrie a Spi­talului Județean de Urgență Su­ceava în vederea accordării de îngrijiri medicale. (D.Z.)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …