Saturday , April 27 2024

Un bătrân de 85 de ani din Vicovu de Sus s-a spânzurat în livada propriei case

Acesta se plângea în ultimul timp de mai multe afecțiuni medicale, dar nu a dat de bănuit familiei că va recurge la un asemenea gest

Un bătrân în vârstă de 85 de ani s-a spânzurat joi în livada propriei case din orașul Vicovu de Sus. Acesta se plângea în ultimul timp de afecțiunile medicale de care suferea însă nu a creat vreo suspiciune familiei că va recurge la un asemenea gest.

Bărbatul a luat joi dimineață micul dejun împreună cu familia, după care a plecat să se plimbe în livada casei, fiind găsit o oră mai târziu, de către o rudă, spânzurat cu ajutorul unei funii din material textil prinsă de bazinul de apă existent în livadă.

Ruda respectivă a procedat la îndepărtarea funii și la acordarea primului ajutor victimei, însă văzând că nu prezintă semne vitale a sunat la Serviciul 112, solicitând prezența unui echipaj de ambulanță.

Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul bărbatului.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

S-a întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de „ucidere din culpă”. (O.S)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …