Friday , May 17 2024

Un bărbat din Siret care vindea erbicide contrafăcute a păgubit statul cu 125.000 de lei

Bărbatul de 41 de ani vindea ilegal erbicide contrafăcute, pe care le-a cumpărat din Ucraina 

politie rutiera

La data de 6 mai 2016, la ora 07.30, în baza unor informații primite, polițiștii din cadrul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Suceava, cu sprijinul polițiștilor din cadrul SOS Suceava, l-au depistat în flagrant, pe raza municipiului Suceava, pe Florin Breabăn, de 41 de ani, din orașul Siret, în timp ce oferea spre vânzare 40 de recipiente a câte 500 de grame fiecare, produse contrafăcute de protecție a plantelor, cu denumirea unei mărci originale DU Pont, respectiv produsul Titus 25DF. Prejudiciul estimat este de circa 125.000 de lei, reprezentând valoarea de piață a produselor originale. Din primele cercetări făcute de polițiști a rezultat că Florin Breabăn nu are documente de proveniență pentru produsele menționate, iar acestea au fost procurate din Ucraina. Produsele au fost indisponibilizate în vederea expertizării și continuării cercetărilor. (D.Z.)

Vezi si

Doi bărbați cu arsuri grave în urma exploziei unui cazan de țuică, la Frasin

Miercuri seara, în jurul orei 20.50, o instalație artizanală de produs țuică a explodat în …