Friday , April 26 2024

Un bărbat din Pojorâta a ajuns la UPU mușcat de o viperă

Pacientul a primit o doză de ser antiviperin iar acum se simte mai bine, după cum a declarat medicul Mircea Macovei, director medical în cadrul spitalului sucevean 

Un bărbat în vârstă de 44 de ani din localitatea Pojorâta a ajuns marți după amiază la Unitatea de Primire Urgențe din ca­drul Spitalului Județean Su­­­cea­va, după ce a fost mușcat de o viperă, de piciorul drept. Bărbatul a ajuns inițial la unitatea spitalicească din Câmpulung Moldovenesc dar pentru că medicii nu aveau ser antiviperin, l-au transferat de urgență, cu ambulanța, la spitalul sucevean, pacientul ajungând în UPU, cu șoc anafilactic. “Bărbatului de 44 de ani i-a fost administrat ser antiviperin iar acum se simte mai bine dar încă persistă semnele locale. În farmacia UPU sunt suficiente doze de ser pentru a face față eventualelor cazuri”, a precizat me­dicul Mircea Macovei, director medical al Spitalului Județean Suceava.

Medicii suceveni s-au mai confruntat cu un astfel de caz, la începutul lunii iulie, când un pacient din județul Iași a ajuns la spitalul sucevean și a necesitat tratament de acest gen. Acesta era în vacanță la Vatra Dornei și a povestit cadrelor medicale că a fost mușcat de un șarpe în zona unui izvor. Inițial, un echipaj al Ambulanței l-a prelaut și l-a transportat la Spitalul Vatra Dor­nei, unde medicii i-au curățat rana, după care l-au transferat la Spitalul Județean Suceava, în farmacia unității spitalicești dor­nene nefiind ser antiviperin. Spitalele sucevene se confruntă în fiecare vară cu lipsa serului antiviperin iar antidotul trebuie administrat în primele șase ore de la mușcătură. Potrivit legis­lației în vigoare, serul anti­­vi­perin se administrează doar în spitale, iar acestea îl achi­zițio­nează în cantități mici din cauza costului mare. Un flacon costă aproape 2.000 de lei și are o perioadă de valabilitate de câteva luni.

Din cauza temperaturilor ridicate din ultimele zile, șerpii au devenit un real pericol pentru cei care cutreieră pădurile în această perioadă. Fiind perioadă de vacanță și de concedii, me­dicii le recomandă să poarte pan­taloni lungi, bocanci și șo­sete albe, iar dacă se întâmplă să fie mușcați de șarpe să sune imediat la 112. (Cristina RUŞTI)

 

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …