Friday , April 26 2024

Un bărbat din Cornu Luncii și-a dat foc la casă

La data de 2 august 2018, la ora 20.21, polițiști din Mălini au fost anunțați prin 112 de către Gabriel C., din satul Băișești, comuna Cornu Luncii, despre faptul că vecinul său, Vasile P. și-a dat foc la casă. Agenții deplasați la fața locului au stabilit faptul că în jurul orei 20.00, Vasile P., fiind în stare de ebrietate, în timp ce se afla în curte, a fost văzut de către vecinii săi cum  își dă foc la casă. La fața locului s-au deplasat pompierii, care au localizat și stins incendiul produs. În urma deflagrației provocate de către Vasile P. a ars interiorul locuinței în suprafață de aproximativ 20 mp , respectiv bunurile aflate înăuntru, fără a fi înregistrate victime. Anchetatorii au stabilit că cercetările pot fi continuate cu Vasile P. în stare de libertate. În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, prejudiciul fiind stabilit la suma de 15.000 de lei. (D.Z.)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …