Monday , April 29 2024

Trenul Suceava-București  a „ratat” gara Verești din cauza uleiului scurs pe șine

Trenul InterRegio Suceava – București, care a plecat vineri dimineață din Gara Suceava, a depășit gara din Verești, prima stație, fără să oprească, conform Club Feroviar. Apoi conductorul a dat garnitura cu spatele, iar trenul a acumulat două ore întârziere, după ce a staționat peste 100 de minute la Verești.

Trenul IR 1752 a plecat din Suceava la 8.52, iar 11 minute mai târziu ar fi trebuit să oprească la Verești. Se pare că trenul nu a reușit să oprească în gară, depășind-o, după care garnitura a dat cu spatele, revenind în stație, după o manevră.

Pe portalul infofer figurează faptul că trenul ar fi staționat la Verești peste 100 de minute, părăsind stația abia la ora 10.53. Trenul a mai acumulat întârziere după aceea, plecând din Bacău la 12.46 (în loc de 10.45). Va ajunge la București probabil în jurul orei 17.00.

CFR Călători a comunicat vineri după-amiază că, ”referitor la situația înregistrată astăzi, 8 septembrie 2023, în stația Verești, la trenul  IR 1752 Suceava Nord – București Nord, precizăm că motivele producerii acesteia nu sunt generate de CFR Călători.  În fapt, situația a fost generată de o indisponibilitate a infrastructurii cauzată de scurgerea de ulei pe șină din vagoanele unui tren privat de transport marfă. Menționăm că pasagerii și echipajul trenului au fost permanent în siguranță”. (O.S.)

Vezi si

Trei mențiuni pentru elevii suceveni, la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, clasele IX- XII, a fost organizată de Inspectoratul …