Sunday , May 5 2024

Trei răniți în două accidente produse în aceeași zi la Prisaca Dornei

La distanță de 40 de minute, doi șoferi au pierdut controlul în curbă la Prisaca Dornei, unul intrând într-un parapet, iar celălalt într-un zid de beton. Ambii șoferi și un pasager au suferit leziuni ușoare 

Miercuri dimineață, în jurul orei 08.20, pe DN17, pe raza localității Prisaca Dornei,  comuna Vama, Elena C., de 30 de ani, din Stulpicani, în timp ce conducea autoturismul Opel Astra, întrucât nu adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un parapet amplasat pe partea dreaptă a drumului, având în vedere direcția sa de mers. Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto, precum și a pasagerei Raluca Ț., de 30 de ani, din Stulpicani. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând fiind negativ și i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

După aproximativ 40 de minute, în jurul orei 09.00, pe DN17, tot pe raza localității Prisaca Dornei, Nicolai C., de 40 de ani, localnic, în timp ce conducea autoturismul VW Golf, tot din motivul că nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coli­ziune laterală cu un zid de beton, amplasat pe partea dreaptă a drumului, având în vedere direcția sa de mers. Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (O.S.)

 

Vezi si

Ion Lungu, mesaj adresat sucevenilor cu ocazia sfintelor sărbători de Paști

Într-un scurt mesaj video, primarul Ion Lungu le transmite sucevenilor, cu ocazia Învierii Domnului, cele …