Monday , April 29 2024

Trei locuinte distruse de incendii `n judet, la cumpana dintre ani


O cas\ din Capu C=mpului, alta din Dorna Candrenilor dar [i un apartament din Vatra Dornei au luat foc de la instala]ii electrice defecte ori de la sobe neprotejate n `n 24 de ore, pompierii au intervenit de 17 ori, din diminea]a ultimei zile a anului trecut p=n\ `n diminea]a primei zile a anului nou

Trei incendii importante s-au produs la trecerea dintre ani `n jude]ul Suceava, dou\ gospod\rii [i un apartament fiind afectate de foc. Astfel, pompierii din Gura Humorului, F\lticeni, dar [i cei din C=mpulung Moldovenesc [i Vatra Dornei nu au avut lini[te `n noaptea de 31 decembrie – 1 ianuarie. Începând din diminea]a zilei de 31.12.2011, ora 7:30, [i pân\ pe data de 1.01.2012, la aceea[i or\, s-au înregistrat 17 interven]ii ale pompierilor. Este vorba despre nou\ interven]ii SMURD, cinci incendii, un accident rutier precum [i alte misiuni. De re]inut c\ cele mai importante interven]ii s-au realizat `n noaptea de revelion.
N gospod\rie cuprins\ de fl\c\ri `n noaptea de Anul Nou, la Capu C=mpului
La primele ore ale zilei de 1 ianuarie a.c., pompierii suceveni au fost anun]ati de producerea un incendiu la o gospod\rie din comuna Capu Câmpului, apar]inând lui Gheorghe C.
Garda de interven]ie Gura Humorului, Deta[amentul de Pompieri F\lticeni [i Deta[amentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreun\ cu Serviciul Voluntar pentru Situa]ii de Urgen]\ Capu Câmpului, cu cinci autospeciale, au intervenit pentru localizarea [i lichidarea incendiului. La sosirea pompierilor ardeau ad\postul de animale, buc\t\ria de var\ [i acoperi[ul casei de locuit, existând pericolul de propagare la o cas\ b\trâneasc\ [i o locuin]\ învecinat\. Incendiul a fost lichidat la ora 7:20.
Au ars ad\postul de animale, pe o suprafa]\ de 180 metri p\tra]i, buc\t\ria de var\, pe o suprafa]\ de 80 metri p\tra]i, acoperi[ul casei de locuit, pe o suprafa]\ de 50 metri p\tra]i, circa 10 tone plante furajere [i trei tone cereale, degradându-se opt tone de fân [i obiecte de mobilier. Din primele cercet\ri, a rezultat c\ incendiul a izbucnit prin efect termic al curentului electric, din cauza unui cablu defect.
Pompierii au salvat restul locuin]ei proprietarului, casa b\trâneasc\ [i cea învecinat\.
N cas\ distrus\ de un incendiu la Dorna Candrenilor
Pompierii din Vatra Dornei au intervenit duminic\ diminea]\, pe data de 1 ianuarie 2012 pe la ora 5.30 pentru localizarea [i lichidarea unui incendiu izbucnit la gospod\ria lui Ilie C., din satul Poiana Negri, comuna Dorna Candrenilor.
La sosire, pompierii au g\sit casa arzând, pe o suprafa[\ de 100 metri p\tra]i, existând pericolul propag\rii fl\c\rilor la ad\postul de animale [i o gospod\rie învecinat\. Incendiul a fost lichidat la ora 7:45. Au ars casa cu bunurile din ea, în propor]ie de 80%, [i documente personale, degradându-se restul construc]iei.
Din primele cercet\ri, a rezultat c\ focul a izbucnit din cauza jarului sau scânteilor provenite din co[ul de evacuare a fumului, deteriorat.
Militarii au salvat ad\postul de animale, casa învecinat\ [i anexele acesteia.
N apartament distrus de foc `n diminea]a noului an, la Vatra Dornei
~n diminea]a zilei de 1 ianuarie a.c., Deta[amentul de pompieri Vatra Dornei a intervenit cu dou\ autospeciale [i o ambulan]\ SMURD, pentru localizarea [i lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul II al unui bloc de locuin]e, de pe strada Transilvaniei, din municipiul Vatra Dornei. Apelul pe 112 a sosit la ora 4:00, el anun]ând [i o posibil\ victim\. Din fericire, nu a fost cazul, la finalul misiunii pompierilor, neînregistrându-se victime omene[ti.
La sosirea militarilor, în apartamentului lui Vasile G., ardeau obiecte de mobilier, existând pericolul propag\rii fl\c\rilor la restul locuin]ei [i la dou\ apartamente învecinate. Incendiul a fost lichidat la ora 4:52.
Au ars obiecte de mobilier, articole textile, pardoseala [i obiecte de uz casnic [i decorative din camera de zi, degradându-se tavanul, pe o suprafa]\ de 16 metri p\tra]i, un perete [i tâmpl\ria din PVC.
Din primele cercet\ri, a rezultat c\ incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric, produs la un echipament de iluminat amplasat necorespunz\tor fa]\ de materialele combustibile. Pompierii au salvat restul locuin]ei [i cele dou\ apartamente învecinate.(N.R.)

Vezi si

Încă 3 milioane de euro pentru digitalizarea, în acest an, a școlilor sucevene

Până la începutul noului an școlar vor trebui digitalizate toate cele 28 de unități de …