Tuesday , May 14 2024

UPDATE: Azi-noapte, gropile de la Shopping City au fost asfaltate

DSCN1151

UPDATE: In timpul noptii trecute  a fost activitate intensa in parcarea de la Shopping City – Carrefour. Gandindu-se ca se mai poate salva ceva din sezonul de cumparaturi , managementul centrului comercial a   reusit sa asfalteze  in timpul noptii toate craterele pe care utilajele de frezat le formasera in parcare.

 

Sucevenii şi nu numai aceştia, care s-au încumetat înaceste zile să meargă la cumpărături cu automobilul la Suceava Shopping City, unul dintre importantele centre comerciale din municipiul reşedinţă de judeţ, au aflat imediat ce au pătruns pe aleile de intrare în parcare că, dincolo de ofertele generoase promovate prin diferite mijloace, o vizită de shopping la mediatizatul hipermarket constituie mai degrabă un risc decât o plăcere. De la intrarea în parcare, maşinile şi şoferii acestora sunt întâmpinaţi de tranşee adânci în asfalt, unele mai adânci de zece centimetri, care nu se pot evita. La un moment dat, aceste tranşee se lărgesc în gropi adevărate, pe toată lăţimea carosabilului. Ieri la orele amiezii nu se vedea prin parcarea întinsă pe hectare întregi niciun utilaj care să acopere gropile săpate cu zile în urmă, care să dea speranţe vizitatorilor centrului comercial că măcar până în preziua Paştelui, acestea se vor astupa. “Aşa ceva nu se face, puteau să facă reparaţii mai înainte sau după sărbători, ne rupem maşinile, plecăm peste drum”, comenta un şofer vizibil supărat de modul în care cei de la Shopping City Suceava au înţeles să se gospodărească înainte de sărbătorile pascale. 

carrefour parcare
Parcarea de la Shopping City, astazi, ora 17.00
Desigur, acest slab management local va ajunge şi la urechile mai marilor administratori care vor putea, printr-un simplu telefon, să afle că parcarea din faţa hipermarketului sucevean este mai bine de jumătate goală în vreme ce “peste drum”, cum s-a explicat plastic şoferul supărat, nu puteai băga un ac între maşinile din parcare. (Neculai ROSCA)
ilius parcare
Parcarea de la Iulius Mall, astazi, ora 17.00
 

Vezi si

Premiul al III-lea la Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, obținut de un elev de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi”

Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, organizat de Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, Societatea Scriitorilor …