Saturday , April 27 2024

Traficul pe DN 17A va fi deviat, provizoriu, începând cu anul acesta

Anul acesta, o parte din circulația de pe Ciumârna, pe DN 17A ar putea să fie deviată pe o porțiune provizorie. Din cauza lucrărilor la un pod situat la km 29+830 de pe raza comunei Vatra Moldoviței care trebuie înlocuit. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași va face varianta provizorie pe un teren privat iar costurile acesteia depășesc un milion de lei cu tot cu TVA, în condițiile în care varianta provizorie va fi de o bandă cu lățimea de 4 metri (platforma întreagă fiind însă de 6 metri lățime) și o lungime de peste 70 de metri.

Traficul în zona respectivă este însă unul intens și de aceea varianta provizorie (prevăzută cu îmbrăcăminte asfaltică) a fost estimată la o valoare atât de mare. Durata realizării acesteia – în zona de amonte, pe partea stângă a drumului național și a podului care urmează a fi reabilitat – este estimată la patru luni, deși credem că este un termen prea lax. De asemenea, un podeț din elemente prefabricate va fi inclus în varianta provizorie până la reabilitarea podului de la km 29+830. Cât va dura însă reabilitarea podului respectiv este însă o altă discuție, alte documente și alte lucrări fiind necesare. (D.P.)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …