Saturday , April 27 2024

Tigări de peste 600 de mii de lei, confiscate de poliţişti de frontieră

Un ucrainean a primit mandat de arest preventiv, mai multe autoturisme au fost confiscate, iar pentru prinderea unor contrabandişti au fost trase mai multe focuri de avertisment
tigari 44 [800x600]


Sâmbătă, 15 noiembrie, lucrătorii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Rădăuţi au desfăşurat o acţiune pe linia comba-terii contrabandei cu ţigări iar în jurul orei 3.00, au interceptat un cetăţean ucrainean care se îndrepta spre frontiera de stat şi care nu îşi justifica prezenţa în zonă.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care, în urma cercetării terenului, a descoperit în apropiere, ascunse într-o casă părăsită, 47 colete cu ţigări de provenienţă ucraineană. Totodată, au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea cercetării în comun a evenimentului. Persoana în cauză şi coletele au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor, unde în urma inventarierii acestora a rezultat un număr de 34.600 pachete cu ţigări, în valoare de 346.000 de lei.
“Cetăţeanul ucrainean, identificat ulterior ca fiind Dumitrovici H., este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării. De asemenea, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat instanţei de judecată care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, a declarat comisarul şef Ilie Poroch – Seriţan.
A doua zi, în jurul orei 2.00, poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiaşi Sector au depistat în apropierea frontierei de stat o persoană şi un autoturism de teren în care se aflau mai multe colete cu ţigări. Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea şi reţinerea bărbatului efectuând somaţiile legale prin voce şi deoarece acesta nu s-a supus, au fost trase cinci focuri de avertisment în plan vertical.
In acel moment bărbatul a abandonat maşina şi s-a retras pe teritoriul ucrainean, fapt pentru care au fost anunţate de urgenţă autorităţile de frontieră ale statului vecin. In autoturism au fost observate mai multe colete cu ţigări fapt pentru care a fost transportat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
In urma inventarierii ţigărilor a rezultat un număr de 17.720 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 177.000 de lei. De asemenea, autorităţile de frontieră ucrainene ne-au informat că pe direcţia respectivă au descoperit patru baxuri cu ţigări din acelaşi lot. Tigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.
Tot în data de 16 noiembrie, în jurul orei 8.30, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul SPF Brodina, aflată în serviciul de supraveghere a frontierei de stat, a observat, în apropierea frontierei două autotu-risme de teren. Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea acestora, iar în momentul în care conducătorii auto au observat echipajul poliţiei de frontieră, aceştia au abandonat maşinile şi au fugit. La controlul efectuat asupra maşinilor au fost descoperite 21 de colete care conţineau cantitatea de 10.400 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 104.000 de lei. Ambele autoturisme au fost indisponibilizate, iar în continuare se fac verificări în vederea depistării persoanelor implicate. (D.P.)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …