Tuesday , May 14 2024

SUCEAVA SUB COD PORTOCALIU DE NINSORI SI VISCOL

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol în judeţele Suceava şi Neamţ, în timp ce Capitala şi alte 35 de judeţe vor fi sub COD GALBEN de ploi, până luni seară.
Portocaliu
Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul duminică, ora 13:00 – luni, ora 10.00, în judeţul Suceava şi în zona de munte a judeţului Neamţ, stratul de zăpadă va depăşi 10…15 cm, vor fi intensificări ale vântului de peste 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.
De asemenea, în intervalul duminică, ora 10:00 – luni, ora 18:00, a fost instituit cod galben de ploi însemnate cantitativ, ninsori, intensificări ale vântului, polei, răcire accentuată în Capitala şi alte 35 de judeţe.
În acest interval, va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 25…30 l/mp, iar în nordul Olteniei şi al Munteniei, în sudul Moldovei şi Dobrogea izolat 50 l/mp. În Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune strat de zăpadă, dar temporar vor fi şi precipitaţii mixte şi se va forma polei. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în zonele montane înalte din restul ţării, dar şi în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei.
Vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h, mai ales în regiunile sudice, iar în sudul Banatului, estul Munteniei şi Dobrogea, precum şi la munte, vor fi rafale de peste 70 km/h.
Procesul de răcire se va accentua, vremea devenind deosebit de rece în toate regiunile, dar cu precădere în cele extracarpatice.

Vezi si

Premiul al III-lea la Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, obținut de un elev de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi”

Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, organizat de Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, Societatea Scriitorilor …