Sunday , April 28 2024

Suceava a rămas fără apă caldă şi există riscul să nu avem căldură

Deşi funcţiona bine, noua centrală a fost închisă pentru că niciun furnizor nu mai dă biomasă fără a fi plătită, iar firma Bioenergy nu a încasat banii nici măcar pentru marfa livrată către Termica în ianuarie. „Noi oprim pentru că nu avem biomasă. Nu putem reporni fără perspectiva încasării banilor măcar pe marfa pe care o livrăm de acum încolo”, a explicat Adrian Bodea, preşedintele Adrem Invest, care a precizat că vrea un acord tripartit între municipalitate, Termica şi Bioenergy prin care 42% din încasările societăţii Termica să fie plătite către Bioenergy 

centrala bioenergy [800x600]


 
ilie & bodea [800x600]
Vasile Ilie – directorul Bioenergy Suceava – şi Adrian Bodea, preşedintele Adrem Invest (dreapta)

Bioenergy Suceava închide, începând de azi, temporar, centrala din lunca râului Suceava până în momentul în care se va clarifica modul în care compania va putea încasa banii pentru energia livrată. Anunţul a fost făcut, ieri la amiază, de către Adrian Bodea, preşedintele Adrem Invest – companie care este un acţionar semnificativ al Bioenergy Suceava SRL şi care, de altfel, a demarat la început de una singură proiectul. Valoarea investiţiei trece de suma 80 de milioane de euro, a fost finanţată prin două credite bancare de la instituţii de profil din Austria şi în proiect au fost cooptate companii din acest stat.
Centrala modernă funcţionează pe biomasă – o gamă destul de largă de deşeuri din lemn – iar preţul de producţie convenit cu municipalitatea şi cu SC Termica SA a fost de 116 lei fără TVA pentru o gigacalorie, la care se adaugă şi preţul pe transport şi distribuţie, însă de aceste servicii se ocupă Termica. Motivul pentru care centrala se închide de azi este, conform celor spuse de Adrian Bodea, acela că SC Termica SA Suceava nu şi-a achitat obligaţiile de plată faţă de Bioenergy, cu alte cuvinte energia termică produsă nu a fost plătită integral, existând restanţe încă din luna ianuarie.
Adrian Bodea a explicat, ulterior, că a mers pe o abordare pragmatică şi a cerut societăţii sucevene de termoficare să se oblige să plătească, lunar, 42% din cât va încasa în fiecare lună de iarnă. „Nici măcar nu am cerut să încasăm din ce se facturează la populaţie, ci din ce se încasează. Am spus că am mers pe abordare pragmatică pentru că ne interesează de acum încolo ce încasăm”, a spus Adrian Bodea, adăugând că nu renunţă la încasarea datoriei pe care Termica o are, dar este de părere că prioritatea o reprezintă certitudinea încasărilor lunare, corecte, de la unul din partenerii cu care încheiase, de altfel, contractul pentru construirea centralei.
El a spus că în momentul de faţă Bioenergy mai are de încasat de la SC Termica SA o sumă de peste 16 milioane de lei, reprezentând contravaloarea energiei termice vândute. în acelaşi timp, Adrian Bodea a spus că Bioenergy nu mai dispune de biomasa necesară pentru continuarea activităţii, având în vedere datoriile pe care această companie le are către furnizorii acestei materii prime. El a arătat că propunerea făcută către Termica este ca cel puţin 42% din încasările de la populaţie să fie virate către Bioenergy, aceasta fiind soluţia pentru ca centrala termică să poată funcţiona în continuare.
Adrian Bodea a arătat că problema cea mai mare pentru care nu poate avea altă soluţie în lipsa unui acord scris cu privire la plata lunară a 42% din încasările lunare este cauzată de sechestrul pus de furnizori pe masa lemnoasă. După cum a spus Adrian Bodea, noua centrală este una care, prin dimensiunile pe care le are, este obligată să notifice în Sistemul Energetic Naţional orice întrerupere de activitate. De asemenea, reluarea activităţii trebuie avizată de SEN şi, în plus, e nevoie şi de o cantitate de biomasă destul de mare pentru pornire şi continuarea activităţii.
Centrala de cogenerare pe biomasă funcţionează în proporţie de peste 90% pe biomasă şi la parametri normali. Ieri la amiază, cu materia primă pe sfârşite, încă mai funcţiona centrala care produce căldură pentru un oraş şi la care lucrează doar 47 de oameni. După cum s-a putut vedea şi la turul făcut prin perimetrul noii centrale, foarte multe instalaţii sunt automatizate şi de aceea costurile cu forţa de muncă nu sunt atât de mari pentru că nici nu este necesară prezenţa a sute de oameni în centrală.
De menţionat că, din punctul de vedere al preşedintelui companiei Adrem Invest, intrarea în insolvenţă a SC Termica SA a însemnat încălcarea creditului pentru finanţarea firmei Bioenergy. „In momentul intrării societăţii Termica în insolvenţă, creditul de finanţare al Bioenergy a intrat în default. Practic, unul din beneficiarii contractului a dispărut”, a spus Adrian Bodea.
El a explicat că deşi ar putea cere falimentul Termica, aflată în insolvenţă, nu se grăbeşte să facă încă acest lucru pentru că interesul său este să aibă un partener în continuare care să îşi onoreze plăţile. „Noi oprim pentru că nu avem biomasă. Nu putem reporni fără perspectiva încasării banilor măcar pe marfa pe care o livrăm de acum încolo”, a explicat Adrian Bodea.
Intrebat dacă Suceava ar putea scăpa de această situaţie dificilă, el a explicat că singura şansă era ca să fie încheiat contractul între Termica şi Bioenergy prin care să fie plătită 42% din contravaloarea energiei termice încasate, contract în care Adrian Bodea şi-ar fi dorit să aibă parte şi de garanţii din partea acţionarului SC Termica, adică a Municipiului Suceava.
Ieri, la ora 14.00, a avut loc o rundă de negocieri pentru preluarea termoficării în sistem centralizat între comisia de negociere de la nivelul municipalităţii şi societatea Thermonet – la care unul din acţionari este Adrem Invest – şi la care se spera că va fi abordat şi soluţionat acest subiect fierbinte: oprirea centralei.
In ce priveşte Thermonet şi eventuala preluare a termoficării centralizate, Adrian Bodea a explicat că au fost tatonări în acest sens, iar motivul pentru care Adrem şi Elsaco au înfiinţat firma Thermonet ar fi legat de posibilitatea gestionării mai bune a livrărilor de energie termică. Adrian Bodea a explicat că transportul în sine al energiei termice nu ar fi o afacere pe care şi-ar dori-o foarte mult pentru că nici nu este atât de profitabilă, dar a lăsat să se înţeleagă că este important pentru o singuranţă în plus în privinţa afacerii cu producerea de energie termică. El a mai spus că negocierile vor continua indiferent dacă se ajunge sau nu la un acord cu Termica şi este posibil ca, spre mijlocul lunii noiembrie, să se ia o decizie finală, în Consiliul Local. Totuşi, Adrian Bodea este de părere că preluarea efectivă a serviciului de transport şi distribuţie al energiei termice nu se va putea face în acest sezon rece, din motive tehnice.
După cum a spus ieri, în jurul orei 16.30, Vasile Ilie – directorul Bioenergy Suceava, nu s-a ajuns la nicio înţelegere şi nu s-a primit niciun semnal din partea societăţii Termica. Prin urmare, de azi Suceava rămâne fără apă caldă, iar, dacă nu se ajunge la o înţelegere cât mai repede, este riscul ca nici căldura să nu poată fi furnizată la vreo 20 de mii de apartamente.
„Noi credem în continuare în sistemul centralizat de încălzire al municipiului şi în sucevenii care au făcut eforturi să plătească facturile pentru acest serviciu, şi doresc să le mulţumesc pe această cale. Obiectivul Bioenergy Suceava este să ofere sucevenilor o energie produsă şi livrată în sistemul public la un preţ mai redus faţă de energia produsă şi livrată în sistem individual, prin centrale termice de apartament. Credem cu tărie în continuare în obiectivul nostru, pe care îl putem atinge într-o perioadă de 2, 3 ani. In momentul de faţă, activitatea Bioenergy este practic blocată de către compania Termica, societate care se află între suceveni şi Bioenergy. Până când nu se va încheia un acord între Termica, Primăria Municipiului Suceava şi Bioenergy, aceasta din urma nu va mai putea livra energie termică. Propunerea noastră de acord tripartid se află deja pe masa primarului şi a administratorului special de la Termica. Depinde de partenerii noştri când vom putea relua livrarea către suceveni”, a precizat Adrian Bodea.
Conform celor de la Bioenergy, valoarea energiei termice vândute către Termica şi care mai apoi o dă populaţiei este de 28,1 milioane de lei, iar încasările au fost de numai 12 milioane de lei. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Suceveanca Lăcrimioara Perijoc, argint la Campionatele Europene de box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc a pierdut, sâmbătă, meciul disputat cu reprezentanta Serbiei, Sara Cirkovic, în …

2 comments

  1. sa nu mai platim niciunul la asociatie sa vedem ce-or sa faca!

  2. Bioenergy ar trebui sa livreze energia termica gratuit pentru ca beneficiaza de certificate verzi (bani platiti in final tot de catre contribuabili ), deci incaseaza la energia electrica livrata pret triplu fata de costurile de productie.
    Au sperat sa se imbogateasca peste masura in timp record si sa ne arda mii de hectare de padure.