Thursday , May 9 2024

Şofer băut din Verești, urmărit noaptea 5 kilometri de mașina Poliției

El a refuzat să oprească la semnalele patrulei și are acum dosar penal

O patrulă formată din patru polițiști din cadrul SPR 2 Ipotești, în timp ce se afla marți, în jurul orei 02.10, în serviciul de patrulare a oprit în trafic cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei autoturismul marca Mitsubishi care circula pe direcția Verești către Fântânele. Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor de oprire, s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 5 kilometri până a putut fi prins. După ce au făcut verificări, polițiștii au stabilit că autoturismul îi aparține lui Silviu I., de 30 de ani, domiciliat în comuna Verești. Proprietarul mașinii se afla la volan și întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea sa cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cazul său polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”. (O.S.)

Vezi si

Ștrandul se va deschide pe 15 mai, dacă vremea nu va fi capricioasă

Ștrandul Sucevei ar putea fi deschis la data de 15 mai. Un anunț în acest …