Alte stiri
Tâlharul ”Dan Duru”, din Șcheia, condamnat la 7 ani de închisoare, a fost adus din Germania
acum 4 hours
Următoarea minivacanță pentru români va fi de Rusalii. Ce alte zile libere vor fi în acest an
acum 8 hours
Primarul Ion Lungu a anunțat că a purtat discuții cu reprezentanții magazinului Selgros Cash & Carry, pentru realizarea în Ițcani, pe E 85, a unui sens giratoriu, care va fi amplasat după pasajul de cale ferată, la intersecția drumului comunal DC 74 – spre Șcheia – cu E 85 – spre Siret, în zona Selgros. Construirea acestui sens giratoriu într-o zonă în care se produc frecvent ambuteiaje va fi finațată de Selgros.
În Ițcani, pe E85, va fi realizat un sens giratoriu, amplasat imediat după pasajul de cale ferată, în zona Selgros, a anunțat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
Conform acestuia, municipalitatea are în acest an ca prioritate realizarea de trei sensuri giratorii:
Intersecție Calea Unirii -Traian Vuia – Ruta Alternativă; Suceava Botoșani;
Sens giratoriu Calea Obcinilor cu Bulevardul 1 Mai;
Sens giratoriu Selgros, Intersecție Drum Comunal DC 74 spre Șcheia cu E 85 spre Siret, în zona Selgros.
Primele două sensuri giratorii sunt scoase deja la licitație, iar pentru al treilea Ion Lungu a avut discuții la Primărie cu reprezentanții firmei Selgros din Germania, care vor să finanțeze sensul giratoriu din zona Selgros. (O.S.)
Tags giratoriu Itcani Lungu Obiectiv de Suceava Selgros Suceava
Ediția din acest an a galei de kickboxing Colosseum Tournament se va desfășura ca și …