Thursday , February 2 2023

Nenumărate probleme în primul week-end de iarnă adevărată în județul Suceava

Duminică dimineață, o persoană fără adăpost a fost găsită decedată în Burdujeni, principala cauză fiind însă consumul de alcool. In municipiul Suceava cinci persoane găsite pe stradă au fost conduse la un adăpost. La Mușenița, bolnavii de dializă au fost nevoiți să aștepte să se deblocheze drumul spre Siret pentru a ajunge la spital. Pe DN 29 Salcea – Dumbrăveni mai multe mașini au ajuns în șanț, circulația fiind blocată timp de o oră. In acest caz administratorul drumului a fost amendat u sâmbătă seară, pe DN 2H Milișăuți – Rădăuți, în zona localității Gălănești un tir a derapat, iar circulația a fost blocată pe un fir. De asemenea, ieri, circulația a fost îngreunată între Suceava și Dorohoi, la Călugăreni. Autoritățile au rugat ieri șoferii să evite, pe DN2 Suceava – Siret, zona Ratoș, până când condițiile meteo vor face posibilă deszăpezirea. Probleme au fost și pe drumurile județene DJ 178A Costâna – Todirești și DJ 209 D Costâna – Dărmănești, unde s-a depus strat mare de zăpadă și unde, după intervenția utilajelor, duminică la prânz se circula normal. Pe  DJ 208 A Suceava – Ipotești – Bosanci – Udești – Liteni s-a circulat pe o singură bandă duminică dimineață până la ora 11.45

Viscolul și ninsorile care nu s-au oprit în ultimele 48 de ore au creat probleme șoferilor pe drumurile din județ, deși autoritățile au intervenit pentru a asigura circulația cât de cât normală în condiții meteorologice dificile. Codul galben a pus nu doar probleme de trafic, ci au fost situații în care bolnavi care au avut nevoie de ajutor nu puteau ajunge la spital, fiind necesară intervenția utilajelor de deszăpezire.

În seara de 28 decembrie, viscolul a creat dificultăți în activitatea de intervenție pentru degrevarea căilor de comunicație, motiv pentru care prefectul județului Suceava a solicitat administratorilor de drum să asigure permanent prezența utilajelor, în special pe sectoarele de drum în care au fost semnalate probleme în anii anteriori.

Conform unui comunicat transmis de Prefectură, duminică dimineață situația circulației pe drumurile naționale din județ s-a desfășurat în condiții de iarnă, fiind semnalate probleme pe sectoare de drum expuse, unde viscolul puternic face dificilă intervenția utilajelor de deszăpezire. Astfel, în sectorul Ratoș, pe drumul național Suceava – Siret, din cauza viscolului puternic nu s-a putut interveni eficient cu utilajele pentru deszăpezire, iar pe DN 29 Salcea – Dumbrăveni au fost semnalate autovehicule care au derapat în șanț, la locul incidentului fiind prezente două echipaje de poliție. Administratorul drumului a intervenit cu o freză, fiind astfel soluționată situația, după aproximativ o oră fiind reluată circulația. Pentru că nu s-a intervenit la timp și au fost disfuncționalități în deszăpezirea căii de comunicație, Serviciul Poliției Rutiere din cadrul IPJ Suceava a aplicat administratorului drumului o sancțiune contravențională în valoare de 4.250 lei.

Pe DN 2 (E85) Suceava – Siret, în zona Ratoș, din cauza viscolului puternic, Secția de Drumuri Naționale Suceava nu a putut duminică să intervină eficient, participanții la trafic  fiind rugați să evite deplasarea pe această rută până când condițiile meteo vor face posibilă intervenția pentru deszăpezire.

Sâmbătă seară, pe DN 2H Milișăuți – Rădăuți, în zona localității Gălănești s-a produs blocarea căii rutiere din cauza unui tir ce a derapat, situația revenind la normal, fiind asigurată circulația pe o bandă, utilajul de deszăpezire fiind prezent în zonă si acționând pentru fluidizarea traficului pe ambele benzi.

De asemenea, pe DN 29 A, Suceava – Dorohoi, în zona Călugăreni circulația era îngreunată din cazua viscolului pu­-ternic.

Au mai fost sesizate probleme  pe drumurile județene DJ 178A Costâna – Todirești și DJ 209 D Costâna – Dărmănești, cu ieșire în DN 2, unde s-a depus un strat consistent de gheață. Administratorul drumului a intervenit cu două utilaje, iar la ora 11,30 în dimineața zilei de duminică a reușit să asigure condiții bune de trafic, având în vedere ca acesta este singurul drum ce asigură accesul dinspre Cajvana spre Suceava.

Şi pe DJ 208 A Suceava – Ipotești – Bosanci – Udești – Liteni au fost probleme în dimineața zilei de duminică, o perioadă circulându-se pe o singură bandă. Conform informării transmise Prefecturii de Secția Drumuri Județene, la ora 11.45 se circula pe ambele benzi.

La Mușenița a fost nevoie să se intervină pentru preluarea unor persoane ce trebuiau să ajungă pentru dializă la Spitalul Județean Suceava, DJ 291 A fiind singura cale de acces spre orașul Siret. Pentru deblocarea drumului a intervenit și uilajul Primăriei Mușenița, dinspre Frătăuți spre Mușenița fiind asigurată intervenția cu o volă aparținând firmei Conbucovina.

Conform comunicatului transmis de Instituția Prefectului, pe toată perioada, de la emiterea avertizării meteo, echipajele de poliție și cele ale pompierilor militari au monitorizat zonele critice din județ și au comunicat permanent cu autoritățile responsabile cu acțiunile de deszăpezire, fiind asigurată intervenția cât mai eficientă pentru deblocarea căilor de acces în situații punctuale, acolo unde s-a impus.

Din păcate, duminică dimineață a fost găsită o persoană fără adăpost decedată în zona Burdujeni, un prim diagnostic  privind cauza decesului fiind consumul exagerat de alcool. În urma necropsiei ce se va efectua luni se va putea determina cauza exactă a morții. În municipiul Suceava au fost duse la adăpost cinci persoane, din care una a refuzat cazarea. (O.S.)

 

Vezi si

Ministrul Mediului: ”Vom porni programul «Rabla local» în luna martie”. La Suceava, anul trecut, Primăria estima aproximativ 2.500 de beneficiari

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat joi, la Bistriţa, că programul “Rabla …