Saturday , April 27 2024

Puternic incendiu la gospodăria unei femei de 88 de ani din Costișa (VIDEO)

Duminică seara, militarii Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Frătăuții Noi și Frătăuții Vechi, au intervenit cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Costișa. La sosirea echipajelor, ardeau generalizat casa de locuit și anexele gospodărești, cu pericol de propagare la locuința învecinată. Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei în vârstă de 88 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, aceasta a refuzat transportul la spital.

Sursa probabilă de aprindere stabilită de specialiștii din cadrul I.S.U. „Bucovina” Suceava este ”jar cu scântei”, mijlocul care a produs aprinderea fiind ,,coșul de fum”, primul material aprins fiind ,,lemn”, iar împrejurarea determinată este ”jar ori scântei purtate de vânt”.

În urma incendiului au ars acoperișul casei de locuit, confecționat din lemn și bunuri dintr-o cameră a casei, anexele gospodărești și șura confecționată din lemn, cu acoperiș din șindrilă pe o suprafață de cca. 200 mp și bunuri aflate în acestea. S-au degradat celelalte camere de locuit cu bunurile din interior. Nu au fost victime sau vătămări corporale omenești.

Proprietara imobilului a estimat prejudiciul produs ca fiind în sumă de 60.000 euro.

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …