Friday , April 26 2024

Puștan de 16 ani din județul Botoșani, autor a două furturi, prins în toiul nopții la Siret

Marți dimineață, la ora 04:00, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Orașului Siret  a observat pe str. Alexandru cel Bun un bărbat care la vederea autospecialei de poliție a fugit în spatele unui bloc de locuințe. Agenții de poliție l-au urmărit șI l-au prins pe individ, iar  la efectuarea unui control  asupra unui rucsac al acestuia au fost găsite mai multe bancnote în lei, euro și grivne, două telefoane mobile și 11 pachete de țigări.

Fiind dus la sediul Poliției, s-a stabilit că este vorba despre C. Călin, de 16 ani, domiciliat în comuna Cândești, județul Botoșani. În urma inventarierii bunurilor din rucsac s-a stabilit că în interior se afla suma de 200 euro, 5.200 lei, 1.450 grivne ucrainiene, 11 pachete țigări și 2 telefoane mobile. Cercetările au fost preluate de către lucrătorii din cadrul Formațiunii de Investigații Criminale, care în urma verificărilor efectuate în cauză au stabilit că bunurile provin din comiterea a două fapte de furt calificat, comise pe raza comunei Cândești, de unde este tânărul prins la Siret.

Polițiștii suceveni au luat legătura cu lucrătorii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Mihaileni – Botoșani, care s-au deplasat la Poliția Orașului Siret și au preluat bunurile și persoana depistată în vederea continuării cercetărilor și stabilirii întregii activități infracționale a lui C. Călin.

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …