Friday , May 17 2024

Problema maidanezilor, de nerezolvat în Suceava până la apariţia normelor metodologice la legea câinilor fără stăpân

maidanezi

Primarul Ion Lungu reclamă faptul că îndată se termină anul iar aceste norme metodologice încă nu au fost publicate . Conform estimărilor, în Suceava sunt 3.000 de maidanezi, din care mai puţin de jumătate au locuri în adăposturi

 
Primarul Sucevei Ion Lungu a declarat, ieri, că în privinţa rezolvării problemei câinilor comunitari în municipiul reşedinţă de judeţ, administraţia locală este oarecum cu mâinile legate pentru simplu fapt că nu au apărut încă normele metodologice la legea privind câinii fără stăpân, votată în Parlament încă de acum două luni. “Am purtat o discuţie pe această temă chiar în cursul zilei de astăzi (ieri, n.r.), cu lucrătorii din Primărie care răspund de această problemă şi am căzut de acord că nu putem să intervenim decisiv în acest moment pentru că nu au apărut normele metodologice la legea votată de Parlament. Abia după apariţia acestor norme vom putea intra în Consiliul Local cu un proiect de hotărâre care să stabilească în mod concret măsurile pe care le vom lua, conform actului normativ în gestionarea acestei probleme, inclusiv în ceea ce priveşte colaborarea cu fundaţiile şi asociaţiile de protecţie a animalelor, cu medicii veterinari”, a declarat primarul Ion Lungu.
Edilul şef al Sucevei consideră că s-a prelungit foarte mult termenul de publicare a normelor metodologice. “Au trecut deja două luni de aşteptare, îndată se termină anul iar aceste norme încă nu au fost publicate”, a constatat Lungu.
Problema câinilor comunitari din municipiul Suceava nu a putut fi rezolvată nici după ce municipalitatea a investit în extinderea adăpostului de animale fără stăpân din lunca Sucevei. Cu toate eforturile financiare făcute pentru realizarea unui nou adăpost, în vecinătatea celui existent de mai mulţi ani, numărul celor ce au fost muşcaţi de câini a crescut, în Suceava, în loc să scadă. Aceasta pe fondul unor probleme financiare legate de serviciul de ecarisaj şi de unele tensiuni cu mai multe asociaţii de protecţie a animalelor.
Astfel, de la începutul acestui an, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Suceava au ajuns 700 de persoane care au fost muşcate de câini comunitari, numărul fiind mult mai mare faţă de anii precedenţi. In medie, trei persoane ajung în fiecare zi la spital după ce au fost muşcate de câinii de pe străzi. In acest an s-a constatat o creştere a numărului persoanelor atacate de maidanezi, faţă de ultimii doi-trei ani, când erau maximum 350 de cazuri pe an.
In municipiul Suceava există circa 3.000 de câini fără stăpân, cam 1.300 dintre ei aflându-se în cele două adăposturi ale Primăriei.
In prezent funcţionează un program aprobat în Consiliul Local, vizând strângerea de pe străzi a câinilor fără stăpân, însă acţiunea se desfăşoară cu dificultate, în condiţiile în care sunt doar doi hingheri şi un medic veterinar, iar mulţi suceveni încearcă să ascundă câinii din jurul blocurilor atunci când se pregăteşte o acţiune de ridicare a acestora.
Primarul Sucevei şi-a exprimat încă de la începutul toamnei intenţia de a scoate la licitaţie activitatea de strângere şi de îngrijire a câinilor fără stăpân, cu o redevenţă cât mai mică, considerând că „profesioniştii în domeniu se pot ocupa mult mai bine de această activitate”. El a precizat că, anual, doar pentru hrana câinilor din adăposturi costurile se ridică la 100.000 de euro, la care se adaugă şi cheltuielile administrative. (N.R.)

Vezi si

Doi bărbați cu arsuri grave în urma exploziei unui cazan de țuică, la Frasin

Miercuri seara, în jurul orei 20.50, o instalație artizanală de produs țuică a explodat în …