Thursday , May 16 2024

Preşedintele Băsescu, mulţumit de lucrările la podul distrus de inundaţii la Dorneşti

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, vineri, în localiatea suceveană Dorneşti, unde verifică lucrările de reparare a podului peste râul Suceava de pe DN17A Siret-Rădăuţi.

Preşedintele s-a declarat mulţumit de stadiul lucrărilor, unde în prezent se montează hidroizolaţia, spunând că acesta va putea fi dat în folosinţă la jumătatea lunii noiembrie.
Traian Băsescu a inspectat lucrările de la Dorneşti şi a parcurs întregul pod, spunând că are impresia că acesta este mai lung.
El le-a spus constructorilor că lucrările se află “la limită cu iarna” şi că termenul de finalizare, stabilit pentru 15 noiembrie, ar putea fi devansat cu o zi.
“Cred că îl terminaţi pe 14 noiembrie”, le-a spus preşedintele constructorilor, arătând că după acea dată militarii care deservesc actualul pod de pontoane de la Dorneşti se vor putea reîntoarce în cazărmi.
Traian Băsescu a primit asigurări de la constructori că ultima porţiune din dig va fi gata până la 15 noiembrie.
Preşedintele a spus că ideea instalării podului de pontoane a fost una bună, acesta fiind tranzitat de aproximativ 4.000 de autoturisme, zilnic.
Şeful statului s-a interesat şi de stadiul lucrărilor de reparaţii la calea ferată pe tronsonul Suceava -Dorneşti, distrusă de viituri pe trei porţiuni, iar preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, i-a spus că lucrarea va fi gata în 10 noiembrie.
Traian Băsescu s-a interesat, de asemenea, şi de stadiul lucrărilor de reconstrucţie a caselor distruse de ape. Primarul localităţii Dorneşti, Gheorghe Luţa, i-a spus preşedintelui că 30 din cele 40 de familii ale căror case au fost distruse de inundaţii s-au mutat deja în noile locuinţe. Primarul a arătat că în cazul locuinţelor nefinalizate s-a ajuns la stadiul de montare a acoperişurilor sau la lucrările interioare.
Preşedintele a ajuns la Dorneşti în jurul orei 11.00, cu un elicopter, şi a fost întâmpinat de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi de prefectul Sorin Popescu.
În jurul orei 12.30, preşedintele ar urma să ajungă şi la digul aflat în construcţie la Rotunda-Buruieneşti, în judeţul Neamţ, iar la 13.30 este aşteptat în localitatea băcăuană Săuceşti.
Ultima vizită pe care Traian Băsescu a făcut-o în cele trei zone afectate de inundaţiile din această vară a fost în 7 septembrie.
Atunci, preşedintele a apreciat că lucrările de reparare a podului peste râul Suceava de pe DN17A Siret-Rădăuţi, în localitatea suceveană Dorneşti, care a fost distrus de inundaţiile din luna iunie, vor fi gata la jumătatea lunii noiembrie, când podul va fi redat circulaţiei.
În comuna Dorneşti au fost afectate în urma inundaţiilor 330 de case, iar 37 de locuinţe trebuie reconstruite. Pagubele produse de inundaţiile de la sfârşitul lunii iunie în judeţul Suceava se ridică la peste 357 de milioane de lei (aproximativ 83, 8 milioane de euro), potrivit unui raport al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

Vezi si

Gheorghe Flutur, la Vicovu de Sus: Vasile Iliuț – un primar de nota 100

Miercuri seara a avut loc un excepțional eveniment de lansare a candidaturii de primar pentru …