Monday , April 29 2024

Poliţişti atacaţi de un individ cu probleme psihice din Mălini

Poliţiştii din Mălini, împreună cu cei din cadrul SAS Suceava, au mers la locuinţa unui bărbat din Mălini cercetat pentru distrugere şi ameninţare. Individul, cunoscut cu probleme psihice, i-a atacat pe poliţişti aruncând în ei cu tot ce i-a căzut în mână, iar pe unul dintre cagulişti a reuşit chiar să-l taie cu un cuţit. Din fericire acesta nu a suferit răni grave, neavând nevoie de internare

politist_injunghiat
Unul dintre cagulişti a fost tăiat cu cuţitul la un picior de către individul din Mălini
 
Ieri, în jurul orei 13.30, în baza referatului aprobat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni pentru expertizarea psihiatrică a suspectului Vasile L., de 42 de ani, din comuna Mălini, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi ameninţare, poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Suceava împreună cu cei ai Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini, au mers la locuinţa acestuia pentru a-l conduce la Spitalul Judeţean Suceava – Secţia Neuropsihiatrie Burdujeni, în vederea internării.
Individul este cunoscut în evidenţele medicale cu tulburări şi afecţiuni psihice. Poliţiştii, având în vedere istoricul medical al acestuia, au acţionat cu calm, fără a utiliza forţa, însă acesta a reacţionat violent, ameninţând şi aruncând în poliţişti cu tot ce avea la îndemână, motiv pentru care oamenii legii au trebuit să-l imobilizeze şi să-l încătuşeze pe Vasile L.. Cel mai „şifonat” din această dispută a ieşit unul dintre cagulişti care a fost tăiat la un picior cu un cuţit de individul recalcitrant, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava pentru a primi îngrijiri medicale. Poliţistul nu a rămas însă internat deoarece a suferit răni superficiale. Agresorul a fost internat la Secţia Neuropsihiatrie Burdujeni. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au întocmit un dosar penal faţă de Vasile L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj. (C.Z.)
cutitar_politist

Vasile L. a fost internat la Secţia Neuropsihiatrie Burdujeni

Vezi si

Gheorghe Șoldan și-a depus candidatura la președinția CJ Suceava, în prezența ministrului Sorin Grindeanu

Deputatul PSD Gheorghe Șoldan și-a depus luni, aproape de ora 15:00, candidatura la președinția Consiliului …