Thursday , May 16 2024

Peste 32 de milioane de lei pentru digitalizarea a 28 de unităţi de învăţământ din municipiul Suceava

Proiectul municipalității sucevene intitulat „Unităţi de învăţământ preuniversitar bine echipate şi performante în municipiul Suceava” a fost declarat eligibil şi admis la finanţare.

Anunțul a fost făcut în conferința de presă de miercuri, 10 mai, de primarul Ion Lungu. „Continuăm să modernizăm infrastructura educaţională. Este încă un pas important pentru modernizarea şcolilor din oraşul nostru. Şcolile arată bine în municipiul Suceava, dar aceasta nu înseamnă că nu este nevoie, în continuare, de proiecte”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.

Potrivit acestuia suma de 32,52 de milioane de lei cât este finanţarea obținută de municipalitate pentru proiectul respectiv ar urma să fie implementat în 28 de unităţi de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal de pe raza reşedinţei de judeţ. Proiectul prevede, printre altele, dotări cu echipamente digitale, materiale didactice şi mobilier pentru desfăşurarea în condiţii moderne a activităţii educaţionale. (D.P.)

Vezi si

Număr record de locuri vacante pentru persoanele cu studii superioare, disponibile vineri la Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Din cele 161 de oferte, 20 sunt adresate necalificaților, 90 pentru persoane cu studii medii …