Friday , December 2 2022

 Peste 100 de polițiști suceveni, însoțiți de echipaje canine, supraveghează petrecerile de Halloween 

Peste 100 de polițiști din cadrul IPJ Suceava dar și din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava sunt mobilizați în acest week – end pentru ca evenimentele sociale, dar și petrecerile organizate în această perioadă în context Halloween să se desfășoare fără incidente. Polițiștii au dispus măsuri sporite de siguranță, atât în zonele adiacente locațiilor de organizare, cât și în interiorul acestora prin organizarea unor acțiuni de verificare și control în sistem integrat IPJ Suceava – BCCO Suceava. Sunt prezente echipajele canine specializate, iar echipajele de poliție rutieră sunt prezente pe căile adiacente de circulație pentru verificări și controale pe linie de alcool și substanțe interzise. Polițiști în ținută civilă sunt printre participanți pentru prevenirea faptelor cu violență, prevenirea furturilor din genți și buzunare și prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise.

În plus, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului Siguranță Școlară – IPJ Suceava sunt prezenți la aceste evenimente și desfășoară activități de informare și responsabilizare pentru prevenirea consumului de droguri și alcool.

Activități de prevenire și informare sunt desfășurate și la evenimentele sociale și artistice organziate pe raza județului, precum Festivalul Mărului de la Fălticeni.

Scopul acestor activități este reprezentat de prevenirea și  conștientizarea efectelor consumului de droguri, riscurile la care se expun, dar și recunoașterea semnelor consumului de droguri.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, aducând în prim – plan tinerii, care sunt cei mai expuși la traficul și consumul de substanțe psihoactive.

Recomandările poliţiştilor pentru tineri:

– Fii foarte atent la alegerea cercului de prieteni. Nu ezita să-ţi schimbi anturajul când constaţi că acesta are preocupări infracţionale;

– Nu ceda tentaţiei de a încerca drogurile – şi prima încercare comportă un risc, dependenţa instalându-se chiar de la prima doză, în cazul drogurilor de mare risc;

– Fii puternic, responsabil şi refuză unele propuneri ale amicilor tăi dacă îţi pare că au caracter imoral sau ilicit;

– Este posibil să ai unele probleme în familie, la şcoală sau în relaţie; drogurile şi alcoolul nu reprezintă niciodată o soluţie, ci doar o problemă în plus.

Activitățile informativ-preventive vor continua și în perioada următoare, aducând în prim plan tinerilor, riscurile la care se expun atunci când consumă substanțe psihoactive.

Vezi si

Foresta încheie anul cu o deplasare dificilă la Bacău

  “Galben-verzii” joacă pe terenul celei de-a doua clasate sâmbătă, de la ora 14.00 Foresta …