Thursday , May 16 2024

Pentru prima dată în 41 de ani de activitate, CSM Suceava nu are bani pentru premierea sportivilor

CSM - lipsa bani Baitan

Cel mai titrat club sportiv din judeţ nu-şi permite să organizeze o banală festivitate de premiere la final de an. “Nu avem bani. Am făcut cerere la Bucureşti şi aşteptăm, poate ajunge ceva până luni. Anul acesta am primit doar jumătate din bugetul din 2012, iar ultimii bani i-am luat în luna august. Dacă ne aprobă cei de la Minister încercăm ca din aceşti bani să dăm ceva sportivilor”, a mărturisit directorul CSM Suceava, Vasile Băiţan. Performera clubului CSM Suceava în 2013 a fost canotoarea Gianina Beleagă, campioana europeană şi mondială

De la un an la altul, să fii sportiv în Suceava se dovedeşte o misiune tot mai dificilă. Pentru prima dată în 41 de ani de activitate, cel mai performant club sportiv din judeţ, CSM Suceava, nu-şi permite să organizeze o banală festivitate de premiere.
Clubul Sportiv Municipal Suceava este ignorat aproape complet de Ministerul Tineretului şi Sportului. Dacă în 2012 primea 700.000 de lei de la Bucureşti, anul acesta CSM Suceava a încasat puţin peste 300.000 de lei. Alte cluburi subordonate MTS-ului au bugete de două ori mai mari, bani pentru investiţii şi fonduri generoase pentru premiere. Din inerţie, sportivii suceveni au bifat şi în acest an numeroase performanţe pe plan intern şi internaţional. Vor trebuie să se mulţumească însă doar cu medaliile. CSM Suceava nu a primit finanţare pentru activitatea sportivă, adică banii necesari pentru premierea de final de an. Cel mai important club sportiv din judet pune astfel capat unei tradiţii de recompensare a sportivilor începută în 1972, anul înfiinţării clubului.
“Nu avem bani. Am făcut cerere la Bucureşti şi aşteptăm, poate ajunge ceva până luni. Anul acesta am primit doar jumătate din bugetul din 2012, iar ultimii bani i-am luat în luna august. Am încasat ceva de la LPS Suceava pentru folosirea bazelor sportive şi dacă ne aprobă cei de la Minister încercăm ca din aceşti bani să dăm ceva sportivilor”, a mărtu-risit directorul CSM Suceava, Vasile Băiţan.
Performera clubului CSM Suceava în 2013 a fost canotoarea Gianina Beleagă, campioana europeană şi mondială regăsindu-se de altfel şi în fruntea ierarhiei realizată în acest an de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava. CSM Suceava a fost reprezentat la competiţiile internaţionale de mai mulţi sportivi. Atleta Cristina Casandra a participat la Campionatul European de Seniori, luptătorul Constantin Huţuleac la Campionatul Mondial de Juniori I, atletul Andrei Gafiţa la Campionatul Mondial de Juniori II, iar Alexandru Dănilă la Cupa Mondială de tir cu arcul.
Clasamentul celor mai buni sportivi de la CSM Suceava în anul 2013:
1. Gianina Beleagă – canotaj
2. Iulian Roşu – atletism
3. Cătălin {uhani – atletism
4. Marius Pascari – canotaj
5. Florin Mocuţa – atletism
6. Iulian Marcu – tir sportiv
7. Andry Dorohov – tir cu arcul
8. Constantin Huţuleac – lupte greco-romane
9. Iulian Andreescu – tir sportiv
10. Iulian Bida – tir sportiv

Situaţia, deja dramatică, de la CSM Suceava s-ar putea înrăutăţi şi mai mult odată cu aplicarea Legii descentralizării. Conform acesteia, CSM Suceava ar urma să intre în subordinea Primăriei, instituţie care abia face faţă actualelor cheltuieli. (Dănuţ CHIDOVE})

Vezi si

Loc de joacă modernizat de firmele de salubrizare lângă biserica Sf. Andrei din Burdujeni

Firmele de salubrizare Diasil și Ritmic fac două noi locuri de joacă în Suceava, unul …

3 comments

  1. Bine ca se dau lupte greco-romane la obtinerea functiilor la stat de la cea mai mica gradinita la ultima directie de sport unde nu sunt bani dar ceva tot …iese.Daca nu ar iesi ciubucuri nu s-ar recompensa toate activitatile P.C.R cu functii la stat.

  2. Dupa 41 ani nu mai sunt bani pt. premierea performantei sportive, in Suceava si in toata Romania …….

    Aceasta este consecinta faptului ca nu mai avem activitate econimica , industrie nu mai exista s.a.m.d…..

  3. Atunci de ce se ingramadesc asa sa prinda functii de conducere?.La scoli aceeasi chestie,zugravesc parintii clasele la liceu in oras,dar conducere nu se da schimbata,tine cu dintii de scaun. .