Wednesday , October 5 2022

Pavilionul A din cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Zvoriştea a fost inaugurat ieri

La eveniment au fost prezenţi, pe lângă conducerea centrului şi asistenţii sociali, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, directorul executiv al DGASPC Suceava, Dan Ionuţ Adomniţiei şi primarul comunei Zvoriştea, Constantin Barariu. Valoarea totală a proiectului este de 591.830,53 lei din care 90% sunt bani acordaţi de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi 10% din fondurile CJ Suceava 

 centru zvoristea [800x600]


In cursul zilei de ieri a fost inaugurat pavilionul A, ce cuprinde etajele II şi III, al Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) Zvoriştea. La eveniment au fost prezenţi, pe lângă conducerea centrului şi asistenţii sociali, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava, Dan Ionuţ Adomniţiei şi primarul comunei Zvoriştea, Constantin Barariu.
Potrivit informaţiilor date de directorul DGASPC Suceava, Dan Ionuţ Adomniţei, valoarea totală a proiectului este de 591.830,53 lei din care 90% sunt bani acordaţi de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice prin APIS Suceava şi 10% sunt cofinanţaţi din fondurile CJ Suceava. De asemenea, CJ Suceava a dotat şi spaţiile nou amenajate. Amenajarea şi dotarea celor două etaje au condus la mărirea centrului cu 30 de locuri.
Rezultatul recompartimentării celor două etaje este următorul: la etajul al II-lea se regăsesc: şapte saloane cu câte patru paturi fiecare, un salon cu două paturi, patru grupuri sanitare, câte unul la două saloane, un spaţiu de recreere pentru beneficiari, un spaţiu de baie destinat în special persoanelor cu handicap locomotor, un spaţiu pentru tratament şi un spaţiu pentru cabinet medical, precum şi un vestiar pentru personal, iar la etajul al III-lea se regăsesc: un spaţiu pentru sala de gimnastică, un spaţiu club pentru activităţi de grup, grupuri sanitare şi două spaţii pentru depozitarea materialelor.centru zvoristea2 [800x600]
De asemenea, investiţii în valoare de 177.702,28 lei s-au făcut şi la Complexul Terapeutic “AMA DEUS” din Siret, dintre care 90% sunt bani acordaţi de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice prin APIS Suceava şi 10% sunt cofinanţaţi din fondurile CJ Suceava. Proiectul de la Siret a constat în reabilitarea termică şi înlocuirea tâmplăriei la Complexul Terapeutic AMA DEUS, în care îşi duc existenţa 35 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între şase şi 25 de ani. Totodată, un proiect în valoare de 280.689,95 lei s-a făcut şi la Centrul de plasament “Universul Copiilor” din Rădăuţi. Banii au fost acordaţi în aceleaşi proporţii ca şi în cazul celorlalte două proiecte. Acest proiect de care beneficiază centrul de plasament rădăuţean a fost făcut în scopul recompartimentării şi a reparării zonei de preparare a alimentelor şi reabilitare termică.
Ioan Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a ţinut să precizeze că este mulţumit de realizările făcute la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Zvoriştea, precum şi de cele de la celelalte centre sucevene şi, totodată s-a arătat mulţumit şi de demolarea vechii clădiri a Spitalului de Neuropsihiatrie din Siret.
“România şi Suceava au făcut un progres impresionant din ’90 până acum, chiar în urmă cu vreo două luni vedeam acele imagini de la Siret, de la <<Spitalul Neuro>> care, slavă domnului s-a derulat în această perioadă, am scăpat de o emblemă urâtă a istoriei noastre. Condiţiile care au fost atunci, gândirea unui sistem de asistenţă, în spaţii mari, cu foarte mulţi beneficiari, cu foarte multe dificultăţi s-a schimbat în această perioadă şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava ne aduce câte o veste bună în fiecare an, acum doi ani am inaugurat acel centru de la Todireşti, la care sunt foarte multe persoane cu nevoi speciale şi cu dizabilităţi din zonă şi nu numai, anul trecut am avut la Gura Humorului o inaugurare de casă de tip familial care asigură condiţii mai bune pentru copii şi, în acest an avem atât la Zvoriştea, cât şi la Siret şi la Rădăuţi şi, evident la Costâna o modernizare de amploare, chiar dacă valoarea proiectelor nu este foarte mare pentru că, împreună depăşesc valoarea de trei mi-lioane de RON, totuşi, cu cofinanţarea noastră, cu ceea ce am pus resursă financiară la dispoziţie şi s-au făcut şi dotările de rigoare”, a explicat Ioan Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
Totodată, Nechifor a ţinut să adreseze mulţumiri tuturor celor implicaţi în proiect şi şi-a arătat dorinţa ca şi în proiectele viitoare să aibă acelaşi sprijin. “Vreau să felicit direcţia, vreau să mulţumesc Ministerului şi Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale pentru implicarea în proiect. Sunt convins că vom găsi înţelegere şi în viitor pentru a finanţa din aceeaşi resursă guvernamentală şi alte proiecte şi mai mult decât atât aşteptăm ca toţi din ţara românească să fie deschise liniile de finanţare din programele operaţionale europene astfel încât să putem merge mai departe pe această nevoie de a finanţa servicii sociale la ţinută europrană”, a spus Ioan Cătălin Nechifor.
Preşedintele CJ Suceava a mai spus că numărul persoanelor care au nevoie de ajutor este foarte mare în judeţul Suceava, însă evoluţia sistemului de asistenţă socială este pe măsură. “Suceava are un număr destul de mare de persoane care sunt beneficiare, atât copii, cât şi adulţi, avem, pe de altă parte şi un număr mare de persoane care sunt angajate pe diverse poziţii, pe diverse funcţii în întregul sistem de asistenţă socială care, împreună cu beneficiarii, putem spune că au condiţii mai bun eastăzi la Zvoriştea, la Rădăuţi, la Siret şi la Costâna. Am avut ocazia să văd de-a lungul timpului cum s-a dezvoltat acest sistem şi cred într-adevăr că munca pe care aţi făcut-o merită să fie apreciată, ştiu că n-a fost simplu, au fost foarte multe dificultăţi şi sunt foarte multe nevoi în continuare, însă aţi reuşit să le depăşiţi şi să faceţi într-adevăr ca astăzi să ne bucurăm împreună şi să putem să spunem că la Zvoriştea sunt condiţii normale de viaţă”, a spus Nechifor.
Acesta a ţinut să sublinieze că lucrările de modernizare la Zvoriştea vor continua şi în viitor până totul va fi la standarde europene. “Vom continua extinderea de la Zvoriştea pentru că mai sunt spaţii care mai trebuie regândite şi modernizate, iar cu acelaşi efort pe care l-aţi făcut în trecut vom reuşi să facem şi restul în viitorul apropiat”, a declarat Ioan Cătălin Nechifor.
De cealaltă parte, primarul comunei Zvoriştea, Constantin Barariu a ţinut şi el să mulţumească tuturor celor implicaţi în proiect şi a făcut un apel către preşedintele CJ Suceava, Ioan Cătălin Nechifor în scopul acordării unui ajutor continuu în reameajarea centrului. (Iulia-Greta NIGA)

Vezi si

Caravana mobilă pentru testarea gratuită HPV a femeilor va fi luna aceasta în Stulpicani, Frătăuții Vechi și Noi, Broșteni și Straja

Femeile cu vârsta între 25 și 64 de ani se pot prezenta doar cu buletinul …