Friday , April 26 2024

Orban: Somajul tehnic va fi plătit din bugetul fondului de șomaj, 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut

Guvernul majoreaza la 5 miliarde plafonul la creditele pentru IMM

Premierul Ludovic Orban a anuntat joi principalele măsuri adoptate în ședința de guvern care s-a încheiat azi-noapte la ora 3:00, printre acestea numărându-se plata șomajului tehnic în valoare de 75% din salariul brut al angajatului, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut; majorarea plafonului la creditele pentru IMM la cinci miliarde de lei și rambursarea TVA până în limita sumei de 9 miliarde pentru a asigura fluxul de capital, anunta G4Media.

Șomajul tehnic al angajaților va fi suportat de stat în cazul a două categorii de companii:

– Prima e cea care a fost afectată direct de măsuri restrictive dispuse de autorități (hoteluri, restaurante, cafenele, instituții de spectacole etc.) prin suspendarea activității pe perioada situației de urgență.
– A doua categorie de companii sunt cele care nu au fost afectate direct de măsuri restrictive, dar au fost afectate de diferite consecințe ale epidemiei de coronavirus. Pentru a putea beneficia de această plată pentru salariații pe care nu îi pot permite să-și plătească, companiile trebuie să depună o declarație care să arate că le-au scăzut veniturile cu cel puțin 25%

”O categorie de companii sunt cele care nu au fost afectate direct de măsuri restrictive, dar au fost afectate de diferite consecințe ale epidemiei de coronavirus. Pentru a putea beneficia de această plată pentru salariații pe care nu îi pot permite să-și plătească, companiile trebuie să depună o declarație care să arate că le-au scăzut veniturile cu cel puțin 25%”, a declarat Ludovic Orban.

“Am stabilit creșterea bugetului alocat pentru decontarea concediilor medicale, la rectificare, astfel încât companiile să beneficieze de acest capital”, a mai precizat premierul.

O altă măsură este creșterea plafonului de garantare a creditelor pentru IMM-uri, prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, cu 5 miliarde lei într-o primă fază. Ulterior, plafonul mai poate fi majorat cu încă 5 miliarde lei, iar dacă este necesar, creșterea se poate duce spre 15 miliarde lei.

Practic se garanteaza credite pentru investiții și pentru asigurarea capitalului de lucru. Dobânda e subvenționată 100%. Garanția va fi de 90% din credite pentru cele până într-un milion și de 80% peste un milion.

Am decis să asigurăm rambursarea TVA până în limita sumei de 9 miliarde, pentru a asigura fluxuri de capital prin intermediul rambursării TVA pentru a permite companiilor să beneficieze de capitalul de lucru.

 

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …