Friday , April 26 2024

O nouă avertizare Cod portocaliu de vreme rea, până duminică dimineață

Meteorologii au emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, valabilă în 34 de județe din țară, de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică, la ora 6.00.

Potrivit ANM, sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Caraș-Severin, Sibiu, Mureș, Bistrița-Năsăud, Timiș, Mehedinți, Suceava, Botoșani, Harghita, Covasna, Brașov, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța.

Meteorologii susțin că în după-amiaza zilei de sâmbătă și în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în Moldova, Maramureș, Transilvania, Dobrogea, local în Muntenia și în nordul Crișanei, precum și în zonele montane, vor fi intervale de timp cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50-80 l/mp. Vor fi și vijelii, descărcări electrice și grindină.

Avertizarea este în vigoare de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică, la ora 6.00.

De asemenea, mai multe localități din județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vîlcea, Argeș, Giurgiu și Ilfov sunt sub avertizare Cod galben.

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …