Thursday , March 30 2023

O fetiță de 6 ani din Văratec s-a lovit la un picior când a sărit dintr-o mașină pe care a pus-o din greșeală în mișcare

Duminică seara, în jurul orelor 19:00, membrii  unei familii din Văratec – Salcea se pregăteau să se deplaseze la slujba religioasă de la biserica din sat, iar două fetițe s-au  urcat în autoturismul  VW Passat al familiei și s-au jucat la radiocasetofon, în așteptarea părinților.

La un moment dat, una din copile a scos din viteză autoturismul care a pornit ușor pe direcția înapoi, curtea fiind în pantă. Ambele fete s-au speriat și au sărit din mașină, una dintre ele, de 6 ani, fiind surprinsă de portiera stânga față autoturismului suferind o contuzie la piciorul drept  drept.

După incident, mama minorei, a transportat-o pe fiica sa cu autoturismul respectiv la Spital, unde i s-au acordat  îngrijiri medicale.   Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii in fracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Vezi si

Pe 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, clădirea Primăriei Suceava va fi iluminată în albastru

Studenți ai specializării Asistență Socială, anul II, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) care își …