Friday , February 3 2023

O fată de 16 ani a încercat să se sinucidă după ce s-a certat cu iubitul ei

salvare [800x600]


Adriana M. în vârstă de 16 ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc a ajuns duminică dimineaţă, în jurul orei 1,30 la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului din localitate cu intoxicaţie voluntară medicamentoasă. După o ceartă cu iubitul, Adriana M. a vrut să-şi încheie socotelile cu viaţa şi a înghiţit, după declaraţiile ei, aproximativ 40 de pastile de paracetamol. A fost adusă cu ambulanţa în stare de inconştienţă. Medicii urgentişti de la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc au făcut tot posibilul pentru a-i salva viaţa. A fost internată la secţia de Pediatrie a unităţii spitaliceşti pentru a fi ţinută sub supraveghere. “Starea ei este stabilă şi este în afara unui pericol vital”, a declarat medicul de gardă. Tânăra va beneficia de consiliere prihologică pentru a putea depăşi trauma prin care a trecut. (Cristina RUSTI)

Vezi si

CSU Suceava și-a aflat adversara din primul tur al Cupei României

Echipa antrenată de Petru Ghervan va debuta în competiției pe terenul Universității Cluj, pe data …