Wednesday , May 8 2024

O explozie cauzată de scurgeri de gaze a distrus o casă şi a produs arsuri grave unui humorean

incendiu 1

 Gheorghe Tamba de 44 de ani s-a ales cu arsuri pe 90% din suprafaţa corpului acesta fiind transportat cu elicopterul SMURD la o clinică de arşi din Bucureşti. Bărbatul a vrut să meargă la baie iar în momentul în care a aprins lumina o explozie a aruncat casa în aer n explozia ar fi provenit de la acumulările de gaze provenite de la o conductă spartă de muncitorii de la reţeaua de canalizare a oraşului

 
Garda de intervenţie Gura Humorului a intervenit în noaptea de joi spre vineri cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD, în urma unui incendiu izbucnit în jurul orei 03.00, la gospodăria Mariei Tamba, din oraşul Gura Humorului. La sosirea pompierilor la locul intervenţiei incendiul se manifesta la o casa de locuit, cu pericol de propagare la restul anexelor gospodăreşti şi o locuinţă învecinată.foc4
În eveniment a fost implicat fiul proprietarei, Gheorghe Tamba, în vârstă de 44 de ani, care a fost surprins de incendiu şi a suferit arsuri pe circa 90% din suprafaţa corpului. Victima a fost transportată de echipajul SMURD la Spitalul orăşenesc din Gura Humorului, de unde a fost preluată de un echipaj SAJ şi adusă la secţia UPU a Spitalului Judeţean Suceava. Ulterior bărbatul a fost transportat cu un elicopter SMURD la un spital de arşi Bucureşti.
In urma incendiului au ars locuinţa, pe o suprafaţă de circa 70 mp şi bunurile aflate în interior. S-au degradat doi pereţi de la bucătăria de vară, pe o suprafaţă de 16 mp. Incendiul a fost stins la ora 5.10. Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs în urma unei explozii cauzată de acumulări de gaz metan. Locuinţa era racordată la reţeaua orăşenească de gaz metan. Militarii au reuşit să salveze şura, adăpostul de animale şi casa vecină.
Explozia ce a dus la acest tragic eveniment a avut loc din cauza scurgerilor de gaz metan provenite de la o conductă de gaz fisurată de muncitorii ce lucrează la sistemul de canalizare a oraşului. Pe strada respectivă aceştia ar fi spart ultimul timp mai multe ţevi de apă precum şi o conductă de gaz metan. Aceasta din urmă a fost sudată însă cei din zonă susţin că în continuare miroseau a gaz. Gheorghe Tamba s-a trezit în jurul orei 03.00 şi a vrut să meargă la baie. Când a aprins lumina casa a sărit în aer, iar bărbatul a fost aruncat de suflu exploziei mai mulţi metri, împreună cu geamurile casei. Mama acestuia, o femeie de aproape 80 de ani, a scăpat teafără pentru că a dormit într-o bucătărie de vară. Conducta de gaze spartă de muncitorii de la canalizarea trece pe sub gardul casei respective. La locul exploziei s-au prezentat şi angajaţii de la E.ON Gaz care au început propria anchetă. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Săptămâna viitoare începe procesul de admitere în învățământul liceal vocațional și clasele bilingve. Locuri disponibile și mediile de admitere din 2023

Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini și cele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă …