Saturday , April 27 2024

O adolescentă de 15 ani a născut, după ce familia din Cornu Luncii “a vândut-o” la 13 ani unor rromi din Udești

Fata a abandonat de mult școala, iar acum are de crescut un bebeluș, care a fost internat cu COVID. DGASPC a ”stricat” nunta, iar părinții din Cornu Luncii trebuie să-și ia copila acasă

 O adolescentă în vârstă de doar 15 ani a născut în urmă cu o lună un băiețel, la Spitalul Județean Suceava, iar de aproximativ o săptămână a ajuns cu bebelușul la Spitalul Municipal Rădăuți, micuțul fiind diagnosticat pozitiv cu Covid 19. Se pare că familia fetei din Cornu Luncii ar fi vândut-o, conform tradiției, unei familii de rromi din comuna Udești, încă de la vârsta de 13 ani, fata fiind doar câțiva ani la școală, pe care a abandonat-o din cauza obșigațiilor de soție.

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului s-au autosesizat și au început o anchetă, ”stricând” practic nunta pusă la cale de cele două familii. ”Când va fi externată din spital, adolescenta, împreună cu nou-născutul se vor întoarce la Cornu Luncii. Li s-a adus în vedere părinților acesteia că vor fi monitorizați”, a declarat Nicoleta Daneliuc, purtătoare de cuvânt în cadrul DGASPC Suceava. (Cristina RUȘTI)

Vezi si

 Un tânăr care a încercat să fure două bormașini din Leroy Merlin, prins de doi polițiști aflați în timpul liber

Vineri seara, la ora 19.02, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin  112 de …