Monday , May 13 2024

Noua centrală a Sucevei va funcţiona pe biomasă începând din 20 noiembrie

centrala-noua

De vineri au început probele la instalaţiile pe gaz metan, furnizarea energiei termice doar de la aceste instalaţii pe gaz ale noii centrale urmând a fi făcută cel târziu de joi 

Incepând din data de 20 noiembrie cei de la Bioenergy vor începe să dea în folosinţă şi capacităţile de producţie care funcţionează pe biomasă de la noua centrală termică a Sucevei. Discuţii pe această temă au avut loc şi ieri între primarul Ion Lungu şi reprezentanţii societăţii Bioenergy.
Potrivit directorului general Constantin Plăcintă, două din cele cinci capacităţi care funcţionează pe biomasă vor fi date în folosinţă în această lună, cei de la Bioenergy sperând ca să fie în jurul datei de 20 noiembrie, dar nu mai târziu de data de 30 a lunii în curs. Există, de asemenea, şi varianta ca o a treia capacitate de producere a energiei pe biomasă să fie dată în folosinţă în cursul acestei luni iar celelalte două vor fi, cel mai probabil, puse în funcţiune în prima parte a anului viitor. „Chiar şi aşa putem asigura necesarul de energie termică al Sucevei”, ne-a declarat directorul Constantin Plăcintă.
Deocamdată, energia termică va fi produsă doar folosind gazul metan. Deja cei de la Bioenergy au început probele la capacităţile pe gaz metan, urmând ca din noaptea de luni spre marţi să înceapă furnizarea, parţial, de căldură în sistemul centralizat de căldură al municipiului Suceava. Aceasta se va face împreună cu CAF-urile de la SC Termica SA până pe 6 sau pe 7 noiembrie întrucât mai sunt de făcut unele probe la capacităţile pe gaz ale noii centrale, urmând ca după data de 7 noiembrie sistemul centralizat de termoficare să fie alimentat doar de noua centrală construită de firma Bioenergy.
Pe de altă parte, municipalitatea suceveană are „target” ca până la sfârşitul anului să fie lămurită şi problema reţelelor de transport şi distribuţie a agentului termic. Asta pentru că administratorii judiciari ai Termica SA Suceava vor să renunţe şi la transportul şi distribuţia agentului termic. In municipiul Suceava sunt 33 de mii de apartamente amenajate în blocurile construite înainte de 1990, două treimi fiind încă racordate la sistemul public de încălzire şi apă caldă. (D.P.)

Vezi si

Băiat de 8 ani, rănit ușor de o mașină, după ce, în toiul nopții, a încercat să traverseze o stradă din Cajvana

Duminică seara, în jurul orei 23.40, C. Costel, de 21 ani, din Cajvana,  a condus …

One comment

  1. Dl. Placinta impreuna cu Dl.Lungu au adus in pragul falimentului Terminca si au construit propria centrala,dar omul de rand din
    Suceava nu stie.Cum sa scrieti asa ceva,il deranjati pe Dl.PRIMAR.Noua centrala este pe gaz si biomasa,dar de ce nu ati scris si ce este biomasa?Biomasa este PADURE.Nu va puteti da seama,cata padure sa taiat si se mai taie,pt noua lor centrala.