Friday , April 26 2024

Noi bănci și coșuri de gunoi amplasate pe aleea care merge spre cimitirul Pacea

Viceprimarul Marian Andronache a arătat ieri că avantajul acestor bănci este faptul că nu necesită lucrări de întreținere, fapt care înseamnă o economisire de resurse financiare. Astfel de bănci vor fi amplasate și în parcul de la Policlinică, ce va intra într-un proces de reabilitare după sărbătorile de Paști

poze banci

Mai multe bănci și coșuri de gunoi vor fi amplasate pe aleea care merge spre cimitirul Pacea, lucrările de amenajare din zonă începând încă de ieri. Viceprimarul Marian Andronache a arătat ieri că avantajul acestor bănci este faptul că nu necesită lucrări de întreținere, fapt care înseamnă o economisire de resurse financiare.

De asemenea, întrucât sunt achiziționate de la o firmă care lucrează cu persoane cu dizabilități, Primăria nu mai este nevoită să plătească taxa de handicap către statul român, utilizând banii respectivi în interesul sucevenilor. “S-a modernizat o alee, ca urmare a sesizărilor și după modernizare le-am promis că va fi și mobilier urban nou. In zonă existau câteva bănci, dar erau vechi, uzate, stricate, coșuri de gunoi practic nu mai erau și vrem să montăm 14 bănci și aproximativ 11 coșuri de gunoi. Băncile sunt achiziționate de la o unitate protejată, care lucrează cu persoane cu dizabilități și în loc să plătim taxa de handicap la stat, luând mărfuri de la o astfel de unitate, ne alegem și cu un produs pe care îl putem folosi pentru cetățeni și ne achităm și de datoria față de stat. Sunt făcute dintr-un material reciclabil, ecologic, antivandal – chiar dacă sunt lovite nu se strică, iar în cazul în care se strică ele pot fi reparate foarte ușor. Nu necesită întreținere, nu necesită vopsire, gradenele nu se vor rupe niciodată. La o bancă normală întreținerea anuală presupune un cost și cu cât este întreținută timp de mai mulți ani, cu atât costurile sunt mai mari. Aceste bănci nu necesită nimic, decât o simplă șter­gere cu o lavetă umedă și eventual înlocuirea acelor șuruburi care se pot deteriora în timp, dar acest proces de deteriorare poate dura până la 15-20 de ani”, a arătat ieri viceprimarul Marian Andronache.

Conform acestuia, mobilier urban de acest tip există și în câteva parcuri din municipiu. Cetățenii sunt mulțumiți de felul în care arată. De asemenea, astfel de bănci vor fi amplasate și în parcul de la Policlinică, ce va intra într-un proces de reabilitare, finanțat din fondurile proprii ale Primăriei, după sărbătorile de Paști. Pe lângă schimbarea mobilierului urban va fi refăcută și partea de gazon. Lucrările vor fi realizate prin intermediul Direcției domeniului public din cadrul Primăriei Suceava și nu vor implica mari costuri. Marian Andronache a arătat ieri că, deși parcul de la Policlinică este prins în planul de modernizare, până se va face studiul de fezabilitate și vor fi prinse și fondurile pentru mo­-dernizare, va mai trece cu siguranță  ceva timp, așa că mobilierul montat acum va putea fi refolosit, chiar și după ce parcul va fi modernizat. (Alexandra IONICA)

 

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …