Thursday , February 2 2023

Nici măcar programul “Rabla” nu poate oferi ceva bani la vânzarea parcului auto Adicost

chelaru

O nouă licitaţie organizată de lichidator nu oferă nicio şansă pentru creditorii firmei Adicost Distribution să scoată ceva bani din vânzarea activelor firmei intrate în faliment în 2011. 52 de maşini, mai toate nefuncţionale, spaţii comerciale şi terenuri au fost scoase încă odată la licitaţie de lichidator la termenul de ieri, la care nu s-a prezentat niciun ofertant. Visul administratorului judiciar Lexinsolv IPURL ar fi ca din vânzarea activelor firmei să scoată peste 5 milioane de lei pentru plata măcar în parte a datoriilor către creditori. Realitatea este că nici măcar programul “Rabla” nu ar mai putea oferi oportunitatea de a se primi ceva bani pe maşinile depăşite demult tehnic şi fizic, pentru simplul fapt că au fost declarate de lichidator “nefuncţionale”

Lexinsolv IPURL a iniţiat începând de ieri o nouă rundă, a patra, de scoatere la vânzare a activelor aparţinând SC Adicost Distribution SRL, firmă ce a aparţinut fostului afacerist sucevean Costel Chelariu (foto), intrată în faliment la sfârşitul anului 2011. La prima licitaţie, programată pentru ieri, nu s-a prezentat niciun ofertant pentru cele 52 de maşini din parcul auto al defunctei Adicost Distribution, dar şi pentru spaţiile comerciale şi terenurile deţinute, nefolosite acum, dar şi ne-tentante pentru eventuali cumpărători. Faptul că în anunţul de vânzare al automobilelor este trecut deja statutul acestora ca fiind nefuncţionale, diminuează odată în plus interesul unui eventual cumpărător. In acest context, se prefigurează realitatea că nici măcar programul guvernamental “Rabla” nu ar mai putea oferi oportunitatea de a se primi ceva bani pe maşinile depăşite demult din punct de vedere tehnic, fiindcă condiţia programului guvernamental este ca aceste maşini să fie cât de cât funcţionale. Ultima speranţă ar mai fi pentru lichidator vânzarea parcului de 52 de maşini aparţinând falimentarei Adicost Distributions la fier vechi.
Toate proprietăţile ce aparţin SC Adicost Distribution SRL Suceava, au fost scoase la vânzare pentru recuperarea debitelor pe care această societate comercială le are către debitori. Este vorba despre datorii către bugetul de stat, către bănci dar şi către parteneri de afaceri. Din vânzarea bunurilor Adicost Distribuţion, Lexinsolv IPURL ar dori să obţină în total 55,3 miliarde de lei fără TVA, o sumă mică în comparaţie cu datoriile totale pe care le are întreaga afacere Adicost la creditori – circa 420 de miliarde de lei vechi (42 de milioane de lei), Adicost Distribution fiind înregistrată cu peste 60 de miliarde de lei vechi (6 milioane de lei, n.r.) Bunurile firmei Adicost Distribution au mai fost scoase la vânzare de mai multe ori, începând cu anul 2012 însă nu s-a oferit niciun cumpărător dispus să achite taxa de participare la licitaţie. Un depozit de pe strada Cernăuţi, desfăşurat pe o suprafaţă de 246 de metri pătraţi care este amplasat pe un teren total de 4.960 de metri pătraţi, este scos la vânzare pentru 8,5 miliarde de lei vechi; sediul administrativ de pe strada Biruinţei, din cartierul Iţcani, are preţ de pornire a vânzării de la 13,1 miliarde de lei vechi; un pavilion administrativ din Câmpulung Moldovenesc ar putea fi cumpărat cu suma de 17,6 miliarde de lei vechi, împreună cu alte construcţii şi terenuri desfăşurate pe o suprafaţă de 11.518 mp. Două uscătoare de cherestea din Câmpulung Moldovenesc, ar putea fi cumpărate cu suma de 1,3 miliarde de lei vechi. Un depozit comercial de 129 de metri pătraţi, cu terenul aferent de 347 de metri pătraţi din municipiul Botoşani sunt oferite spre vânzare pentru suma de 1,87 miliarde de lei vechi. Un alt spaţiu administrativ de 34 de metri pătraţi, cu terenul aferent, este scos la vânzare pentru suma de 499 de milioane de lei vechi. Un teren arabil extravilan de 2.234 metri pătraţi din Scheia poate fi cumpărat cu 1,87 miliarde de lei vechi. Lista continuă cu maşinile firmei – cinci autoturisme Daewoo Matiz, o Dacia Solenza, patru autoutilitare Daewoo Matiz, alte 11 autoturisme Daewoo Matiz, un Daewoo Cielo Executive, încă un Matiz, patru Tico, un Cielo din 1996, o autoutilitară Dacia Drop-side, un Daewoo Cielo Exectutive, mai multe autoutilitare Iveco, Mercedes Benz, Renault, Man, Volkswagen precum şi alte autoturisme ce au fost achiziţionate pe perioada de funcţionare a firmei Adicost Distribution, în intervalul în care aceasta a funcţionat, din aceeaşi gamă, peste 50 la număr. De remarcat că toate aceste preţuri nu conţin TVA, la sumele prezentate eventualul cumpărător trebuind să adauge şi taxa pe valoarea adăugată, de 24%.
La SC Adicost Distribution SRL datoriile erau în 2010, la momentul în care patronul Costel Chelariu a depus cererea de reorganizare a activităţii prin deschiderea procedurii de insolvenţă de peste 60 de miliarde de lei vechi. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Ministrul Mediului: ”Vom porni programul «Rabla local» în luna martie”. La Suceava, anul trecut, Primăria estima aproximativ 2.500 de beneficiari

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat joi, la Bistriţa, că programul “Rabla …