Friday , April 26 2024

Mirela Adomnicăi, după ce a votat: „Sper ca în cursul zilei de astăzi, cel puțin în județul Suceava, prezența la vot să depășească ceea ce a însemnat participare în anul 2016”

Candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Mirela Adomnicăi, a votat la una din secțiile de votare amenajate la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava. Ea a fost la vot alături de soțul ei, Sergiu.

„Am votat cu gândul la Suceava și la suceveni. Am votat cu mândrie și cu încredere. Profit de ocazie în primul rând să le mulțumesc sucevenilor pentru deschiderea cu care m-au primit în campania electorală, să îi rog și să-i îndemn să vină astăzi la vot”, a declarat Mirela Adomnicăi, la ieșirea de la urne.

Ulterior, într-o înregistrare video făcută în parcul de lângă sediul organizației județene Suceava a PSD, ea a adresat un mesaj de mulțumire tuturor sucevenilor pentru deschiderea pe care a găsit-o în timpul campaniei electorale, adresând mulțumiri, totodată, celor care au venit deja la vot. „Celor care încă nu s-au hotărât, le adresez un îndemn și o rugăminte să nu rateze această ocazie pe care o avem o dată la patru ani de zile pentru că ceea ce ține de noi facem în fiecare zi, dar o dată la patru ani prin ștampila pe care o aplicăm și prin votul pe care îl exprimăm putem schimba ceea ce înseamnă „alții/alte persoane care decid pentru noi”. Multă sănătate le doresc și sper ca în cursul zilei de astăzi, cel puțin în județul Suceava, prezența la vot să depășească ceea ce a însemnat participare în anul 2016”, a mai spus Mirela Adomnicăi. (D.P.)

Vezi si

Ordin de protecție emis împotriva unei femei de 54 de ani care și-a lovit și amenințat mama de 81 de ani

Joi seara, la ora 20.00, polițiștii din Marginea au fost sesizați de către o femeie …