Alte stiri
Germania și-a închis consulatul din Istanbul și își avertizează cetățenii aflați în Turcia: „Risc mare de atac”
acum 30 mins
Joi, în jurul orei 11, un microbuz a ieșit în afara părții carosabile, pe raza localității Iaslovăț.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje SAJ.
Șase persoane aflate în microbuz, toate conștiente și cooperante, au fost inițial evaluate de către echipajele medicale și paramedicale.
La fața locului s-a deplasat și o autospecială de stingere de la SVSU Iaslovăț.
În final, în urma evaluărilor medicale, opt persoane au fost transportate la spital. (O.S.)
CONTINUA
Tags 8 accident Iaslovat microbuz Obiectiv de Suceava spital
Miercuri, 1 februarie, în jurul orei 12.30, un autotren încărcat cu mandarine s-a răsturnat în …