Saturday , April 27 2024

Lupta avocatului Andronic și a fostului primar de Udești, Săvel Botezatu, cu justiția intră în linie dreaptă

Judecătorii Curții de Apel Suceava au respins ieri cererile și excepțiile formulate de cei doi în dosarul de corupție în care au fost trimiși în judecată. Ca urmare, se va intra la judecarea pe fond a cazului, chiar dacă Dorin Andronic și Săvel Botezatu au dat în judecată DNA, entitate care în opinia lor funcționează “ilegal”, la Curtea Supremă 

 dorin andronic [800x600]


Curtea de Apel Suceava a respins ieri cererile și excepțiile invocate de fostul primar al comunei Udești, Săvel Viorel Botezatu și avocatul sucevean Dorin Andronic, părtași într-un dosar de corupție.  Acest dosar se află în procedura de cameră preliminară la instanța superioară suceveană fiind trimis spre judecată în data de 24 iulie a.c..  Aceste cereri și excepții  făceau referire la urmărirea penală efectuată în dosar nr. 194/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, finalizat prin rechizitoriu la data sus-menționată.  Curtea de Apel a constatat pe de altă parte legalitatea sesizării Curții de Apel Suceava cu rechizitoriu, legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală în același dosar de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava și a dispus începerea judecății cauzei. Cei doi au dreptul de a depune contestație în termen de trei zile de la comunicare. Separat au fost respinse ca inadmisibile, cererile formulate de cei doi inculpați, Săvel Viorel Botezatu și Dorin Andronic de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 al. 2 lit. e din Codul de procedură penală și a dispozițiilor Legii nr.16 din 2013 respectiv a art. I din O.U.G. nr. 26 din 2012. Instanța suceveană i-a obligat  pe fiecare dintre cei doi să plătească statului câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Si pentru această decizie, inculpații Andronic și Botezatu au drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.savel botezatu [800x600]
Plângere împotriva DNA, marca Andronic – Botezatu
Soluțiile gândite și puse în practică de Săvel Viorel Botezatu, fost primar al comunei Udești, căruia i s-a decis încetarea mandatului, după ce a fost trimis în judecată și ținut în arest o perioadă importantă de timp,  împreună cu Dorin Andronic, n-au avut darul de a capta îngăduința magistraților. Dacă mai notăm că în toamna acestui an, cei doi au depus la Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție  o plângere împotriva Direcției Naționale Anticorupție reprezentată prin  procuror șef Laura Codruța Kovesi, pentru săvârșirea de către DNA a faptei de trafic de influență asupra magistraților  – judecători ai Curții de Apel Suceava și ai Inaltei Curți de Casație și Justiție, în scopul condamnării penale pe nedrept pentru ipotetice fapte de corupție instrumentate de DNA – Serviciu Teritorial Suceava  pentru care Săvel Botezatu a fost trimis în judecată prin rechizitoriu în data de 27 iulie 2015”, se conturează tot mai clar faptul că în general, chichițele avocățești, invocate de un avocat inculpat, nu prind la magistrați.  Am scris cu un alt prilej că, potrivit documentului semnat de Botezatu și supervizat și ștampilat de avocatul său, Dorin Andronic, Direcția Națională Anticorupție, trebuie să fie obligată să plătească o pedeapsă principală de 1,5 milioane de lei  și o pedeapsă compelentară, conform articolului136, alineatul (3), litera a.,  din codul penal (dizolvarea persoanei juridice DNA)., “având în vedere natura și gravitatea faptei săvârșite  de această persoană, prin care îmi este vătămat dreptul legitim la un proces echitabil de către o instanță independentă și imparțială” se arată în cererea formulată de Săvel Botezatu prin avocatul Dorin Andronic, făcută publică pe site-ul lumea justitiei.ro. Astfel, DNA ar trebui  să-și suspende activitatea trei ani de acum încolo, opina primarul Botezatu de la Udești, alături de avocatul Andronic,  care au arătat în plângerea depusă la Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție că “în temeiul aticolului 20 din Legea 78/2000, care stipulează obligativitatea luării măsurii asiguratorii, solicit prin instanță ca, prin ordonanță, să dispuneți măsura asiguratorie a suspendării activității DNA pe o durată de 3 ani, începând cu data prezentei plângeri”. Motivele plângerii semnate de cei doi, prezentate în detaliu într-un articol anterior publicat de “Obiectiv de Suceava” suntb acelea că “Prin prevederile articolului 28 indice 1 din OUG 24/2004, DNA săvârșește în formă continuată, începând cu data de 27.04.2004, infracțiunea de trafic de influență prin acordarea de premii lunare, în limita a 5% din cheltuielile de salarizare magistraților care au realizat sau au participat direct la obținerea unor rezultate apreciate ca valoroase. (…) Direcția Națională Anticorupție poate acorda premii lunare în limita a 5% din cheltuielile de salarizare, cu încadrarea în fondurile aprobate anual de buget cu această destinație. Premiile se pot acorda magistraților și celorlalte categorii de personal care au realizat sau au participat direct la obținerea de rezultate, în lunile următoare în cadrul aceluiași program bugetar”. Primarul de la Udești, Săvel Viorel Botezatu, a arătat, în termenii stabiliți de apărătorul său, Dorin Andronic, că în dicționarul explicativ al limbii române, prin noțiunea de magistrat, se înțelege “persoană investită cu dreptul de a judeca”, definită în mod uzual în codurile de procedură “judecător”. Alte considerații ce vor fi analizate de procurorii de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție și, dacă se va ajunge la un proces, de judecători, sunt sugestionate de persoana vătămată Săvel Viorel Botezatu, reprezentată prin avocatul sucevean Dorin Andronic. Iar  “Direcția Națională Anticorupție este o instituție ilegală, de natură inchizitorială, o instituție politică, care încalcă principiul separaței puterilor în stat”. Astfel că “orice inculpat (implicit eu) se poate îndoi de posibilitatea judecării cauzei sale în mod echitabil de către o instanță română independentă și impațială. Mai mult decât atât, din cauza săvărșirii acestei fapte penale de trafic de influență împotriva judecătorilor tuturor instanțelor: tribunale, curți de apel, ICCJ (unde s-a depus plângerea penală împotriva DNA, de către tandemul Săvel Botezatu primar suspendat – Dorin Andronic, avocat apărător), apreciază că orice inculpat  se poate îndoi de posibilitatea judecării cauzei sale în mod echitabil de către “o instanță română independentă și imparțială”
Botezatu și Andronic, trimiși în judecată într-un dosar de corupție comun
Până la judecata acestei plângeri,  trebuie arătat că  tandemul Botezatu primar suspendat al comunei Udești și Dorin Andronic, avocat agajat drept consilier juridic al primăriei udeștene au fost trimiși cu rechizitoriu în fața magistraților judecători de la Curtea de Apel Suceava  trebuind să dea cu socoteală pentru niște fapte de corupție. In vara acestui an, Săvel Viorel Botezatu fost primar, Marilena Borza, casieră a primăriei Udești dar și avocatul sucevean Dorin Andronic, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție suceveni. Conform unui comunicat de presă transmis de DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Săvel Viorel Botezatu, primar al Comunei Udești și reprezentant al consiliului local Udești, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (două infracțiuni); tentativă la comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene; complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene; abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, în formă continuată (trei infracțiuni); instigare la influențarea declarațiilor (două infracțiuni) și instigare la sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri. Aături de acesta a mai fost trimisă în judecată și Marilena Borza, casier la Primăria Udești și președinte al Asociației Crescătorilor Animalelor și Utilizatorilor de Pășuni – O.A.D.I.C.I. Udești. Un al treilea inculpat în dosar, a fost Dorin Andronic, avocat în cadrul Baroului Suceava, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. (Neculai ROSCA)

Vezi si

10.000 de lei amendă de la Garda de Mediu, pentru un operator care gestionează anvelope uzate

Comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava împreună cu lucrători din …