Saturday , April 27 2024

Lungu: Sala de sport de la Școala 10 din Burdujeni va fi inaugurată pe 1 Decembrie (FOTO)

Lucrările la Sala de sport de la Școala Gimnazială 10 au demarat la mijlocul lunii februarie a acestui an, valoarea  proiectului fiind de 9,3 milioane de lei fără TVA (aproximativ 2 milioane de euro), sumă suportată din veniturile proprii ale municipalității. Clădirea are două niveluri funcționale. La parter este un teren de sport pentru baschet, tenis și volei, cu o suprafată de 687 mp, dar și o zonă pentru exerciții de încălzire. La demisol este amenajată o sală de tenis de masă, o sală de forță si mobilitate, o sală de aerobic și dansuri, birouri pentru profesori, vestiare și spații tehnice.

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunțat, miercuri, 11 octombrie, că lucrărlile la Sala de sport de la Școala Gimnazială nr 10 din Burdujeni se apropie de final.

Conform edilului, acum se fac ultimele probe la instalațiile de utilități – climatizare, încălzit și iluminat – și urmează montarea covorului PVC omologat.

”Pe data de 1 Decembrie vom inaugura oficial Sala de sport”, a anunțat primarul Lungu.

Reamintim că lucrările la Sala de Sport de la Școala Gimnazială 10 au demarat la mijlocul lunii februarie a acestui an, valoarea  acestui proiect fiind de 9,3 milioane de lei fără TVA (aproximativ 2 milioane de euro), sumă suportată din veniturile proprii ale municipalității.

Clădirea are două niveluri funcționale. La parter este un teren de sport pentru baschet, tenis și volei, cu o suprafată de 687 mp, dar și o zonă pentru exerciții de încălzire. La demisol este amenajată o sală de tenis de masă, o sală de forță si mobilitate, o sală de aerobic și dansuri, birouri pentru profesori, vestiare și spații tehnice.

”Sala este dotată cu instalații de climatizare moderne, inclusiv centrală de tratare a aerului, cu recuperator de căldură si sistem de răcire a aerului și cu panouri solare pentru asigurarea apei calde menajere”, a explicat primarul Lungu. (O.S.)

Vezi si

 Un tânăr care a încercat să fure două bormașini din Leroy Merlin, prins de doi polițiști aflați în timpul liber

Vineri seara, la ora 19.02, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin  112 de …