Friday , April 26 2024

Liceul Tehnologic Special Bivolărie a solicitat ajutorul Prefecturii pentru că nu poate asigura plata celor 12 angajați care lucrează la ferma de animale din subordinea sa

Până în primăvara anului trecut, angajații care lucrau la fermă au fost plătiți de Ministerul Educației, când, de fapt, ei trebuiau plătiți din fondurile proprii ale școlii. Drept urmare, normele aferente celor 12 angajați au trecut pe statul de plată al unității de învățământ, moment în care au început efectiv problemele liceului . La finalul săptămânii trecute, la Prefectura Suceava a avut loc întrunirea Comisiei Județene de Dialog Social, în cadrul căreia a fost analizată și situația Liceului Special Bivolărie, în vederea adoptării unor decizii privind partea de activitate economică (autofinanțată) și asigurarea funcționării acestei unități de învățământ

Liceul Tehnologic Special Bivolărie se confruntă cu probleme de ordin financiar, fapt pentru care a solicitat ajutorul Prefecturii și Consiliului Județean Suceava. Este vorba despre imposibilitatea plății salariilor celor 12 angajați de care e nevoie pentru a asigura funcționarea fermei de animale din subordinea unității de învățământ. Până în primăvara anului trecut, angajații care lucrau la fermă au fost plătiți de Ministerul Educației, când, de fapt, ei trebuiau plătiți din fondurile proprii ale școlii, după cum informase la acea vreme conducerea Inspectoratului Şcolar Județean (IŞJ) Suceava. Drept urmare, normele aferente celor 12 angajați au trecut de pe statul de plată al IŞJ Suceava pe cel al unității de învățământ, moment în care au început efectiv problemele liceului.

”Noi am oferit o soluție pentru 6 din cei 12 angajați ai Liceului Special Bivolărie, în sensul că puteau fi angajați la unități școlare din apropiere, dar ei au refuzat. De când angajații au trecut pe statul de plată al liceului, au început problemele, pentru că nu se descurcă să îi plătească. Acolo trebuie, în primul rând, o eficientizare a producției, un plan de afaceri, pentru a se asigura funcționarea fermei. Situația este în dezbatere și sperăm să se găsească o soluție cât de curând, ca să fie bine”, a declarat inspectorul școlar general Grigore Bocanci.

Vineri, 22 ianuarie, la Prefectura Suceava a avut loc întrunirea Comisiei Județene de Dialog Social în care au fost analizate politica de austeritate în domeniul salarizării, deblocarea modificării actualei Legi a dialogului social și situația de la Liceul Tehnologic Special Bivolărie. La întâlnire au participat reprezentanți ai CNS ”Cartel ALFA” – Uniunea Sindicală Teritorială – Filiala Suceava, Sindicatului Învătământ ”Bucovina” Rădăuți, Sindicatului Salariaților din Învătământ, conducerea Consiliului Județean Suceava, reprezentanți ai ITM Suceava, IŞJ Suceava și ai Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava. Împreună cu reprezentanții Consiliului Județean Suceava a fost analizată situația Liceului Tehnologic Special Bivolărie în vederea adoptării unor decizii privind partea de activitate economică (autofinanțată) și asigurarea funcționării acestei unități de învățământ, au transmis reprezentanții Prefecturii. Situația este în dezbatere, urmând a se identifica o soluție pentru sprijinul financiar solicitat de conducerea liceului pentru plata angajaților care asigură funcționarea fermei.

Liceului Tehnologic Special Bivolărie administrează, prin autofinanțare, o fermă de animale, compusă din câteva zeci de vaci și porci. Circa 150 de elevi cu deficiențe de auz, din mai multe județe ale țării, sunt înscriși la această unitate școlară, la nivelurile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și profesional. școala oferă cazare, masă rechizite școlare, îmbrăcăminte și încălțăminte, manuale, transport la domiciliul elevilor în vacanțele școlare, asistență medicală permanentă, consiliere, terapie logopedică și psihodiagnoză și servicii de audiologie educațională, conform ofertei educaționale. (Oana NUȚU)

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …