Sunday , May 19 2024

La DSP Suceava a ajuns prima tranșă de vaccin antigripal

Ministerul Sănătății a distribuit județului nostru un număr de 7.800 de doze. Acestea reprezintă prima tranșă din cele 35.000 de doze de vaccin antigripal solicitate. De săptămâna aceasta, reprezentanții DSP au început monitorizarea cazurilor de infecții respiratorii acute și de gripă

 vaccin


La sediul Direcției de Sănătate Publică Suceava a ajuns prima tranșă de vaccin antigripal din sezonul acesta, și anume 7.800 de doze din cele 35.000 solicitate de reprezentanții DSP. Așa cum reiese din declarațiile inginerului Andrei Ianovici, director general al DSP Suceava, aceste doze vor fi distribuite medicilor de familie începând de luni, 17 octombrie. “Începând cu data de 17.10.2016, DSP va distribui medicilor de familie vaccinul antigripal primit, conform necesarului întocmit de către aceștia în urma catagrafierii persoanelor la risc”, a menționat directorul Andrei Ianovici.
În sezonul trecut, la Suceava au ajuns 12.310 doze, acestea fiind livrate în patru tranșe, iar pe perioada sezonului rece 2015-2016 au fost înregistrate 169 de cazuri de gripă. Conducerea DSP a anunțat că Suceava este unul dintre cele 15 județe din țară în care se supraveghează și se monitorizează evoluția săptămânală a infecțiilor respiratorii acute și a gripei, această raportare începând chiar din această săptămână.
Copiii, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, gravidele, cei care suferă de afecțiuni cronice și personalul sanitar vor fi imunizați cu prioritate în cadrul campaniei gratuite de vaccinare antigripală din această toamnă. Potrivit medicilor epidemiologi suceveni, vaccinul antigripal din sezonul 2016-2017 va asigura o rată de protecție de 50%, față de numai 25% în iernile trecute. De menționat că în iarna 2014-2015, vaccinul antigripal a oferit o protecție de numai 13% persoanelor imunizate deoarece principala tulpină inclusă în campanie a suferit o mutație de ultimă oră. Vaccinul de atunci fusese, de fapt, elaborat în martie 2014, dată la care autoritățile și-au dat seama că tulpina A (H3N2) începe să se modifice. După șase luni, această tulpină a devenit predominantă, făcând ca vacci­nul inițial să devină foarte puțin eficient. Din fericire, în acest sezon, specialiștii susțin că gradul de protecție va fi suficient de mare încât să se evite o epidemie de gripă.
Gripa este o boală care poate fi mortală, iar principalele grupe de risc sunt reprezentate de cadre medicale, bătrâni, bolnavi cronic, gravide și copii. Chiar dacă vaccinul antigripal rămâne cea mai eficientă modalitate de protecție împotriva îmbolnăvirilor de sezon, medicii recomandă populației să țină seama și de o serie de măsuri preventive.
Astfel, este necesar să fie respectate normele generale de igienă, precum spălarea mâinilor ori de câte ori e nevoie și păstrarea unei curățenii corporale riguroase. În această perioadă este indicat consumul de fructe și legume, care asigură un aport optim de vitamine pentru întărirea sistemului imunitar. Este, de asemenea, important să se respecte orele de somn pentru a evita slăbirea sistemului imunitar.
Pentru persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cro­nice cardiace și respiratorii, recomandarea este aceea de a se feri pe cât posibil de deplasările care creează premisele îmbolnăvirii sau apariției complicațiilor afecțiunilor deja existente. În cazul în care apar primele semne de boală, cum ar fi febră, dureri de cap și de gât sau tuse, trebuie anunțat telefonic, în cel mai scurt timp, medicul de familie. Totodată, specialiștii atrag atenția că persoanele afectate de viroze respiratorii au tendința de a lua medicamente fără a consulta în prealabil un doctor, astfel că automedicația devine o mare problemă în această perioadă a anului. (C.R.)

Vezi si

Candidații liberali la primăriile Comănești și Cacica, ”doi stâlpi ai Bucovinei”, lansați în prezența lui Gheorghe Flutur

Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte PNL și președintele Consiliului Județean Suceava, a participat vineri la lansarea a …