Friday , April 26 2024

Ioan Stan: „Nu se pune problema niciunei remanieri, pentru niciunul dintre miniștrii PSD”

Referindu-se la ședința liderilor Coaliției privind analiza activității miniștrilor, senatorul sucevean Ioan Stan a afirmat că, din perspectiva PSD,  această evaluare este un foarte bun prilej pentru discutarea unor probleme esențiale a căror rezolvare ține de o mai bună colaborare interministerială. „Totuși, trebuie să spunem că nu se pune problema niciunei remanieri, pentru niciunul dintre miniștrii PSD”, a menționat liderul PSD Suceava.

În acest context, Ioan Stan a afirmat că PSD continuă să fie  profund preocupat de rezolvarea pe fond a crizei din energie;  asta înseamnă atât măsuri legislative – precum adoptarea legii de redeschidere a hidrocentralelor aproape finalizare – cât și decizii executive complexe, de extindere, de modernizare sau de înființare de noi capacități de producție. Obiectivul esențial este ca în maximum 3 ani România să ajungă la independență energetică.

„O altă prioritate a PSD este cea legată de siguranța alimentară și prețuri la mâncare accesibile populației. Din această perspectivă agricultura trebuie să aibă tot sprijinul posibil, pentru că o producție bună, poate asigura și stabilitatea prețurilor alimentelor, în contextul în care, la insistențele PSD, guvernul a asigurat predictibilitate și stabilitate pe piața energiei, prin plafoanele la electricitate și gaz.

Nu în ultimul rând PSD va ridica din nou problema RCA-ului. Este necesară identificarea unei soluții adecvate care să facă accesibilă totuși asigurarea auto obligatorie și pentru populației și pentru firme”, a declarat senatorul Ioan Stan.

Referitor la propunerea PNL privind reducerea CAS, liderul social democrat consideră că Florin Cîțu trebuie să aibă în vedere că nu PSD-ul trebuie convins pentru adoptarea acestei măsuri, ci toate sindicatele și patronatele care au spus că este o măsură proastă și deloc binevenită.

„Așadar, revenind la ședința liderilor coaliției, menționăm din nou că PSD nu are în vedere nicio remaniere, pentru niciunul dintre miniștrii săi, pentru că nu este cazul. Activitatea lor este apreciată, rezultatele se văd. În schimb, dacă dl Cîțu este receptiv la semnalele publice, sigur că poate cere premierului/susține remanierea miniștrilor Energiei și Fondurilor Europene, respectiv Virgil Popescu și Dan Vîlceanu. Este strict responsabilitatea sa politică, ca președinte în exercițiu al PNL să evalueze și/sau să sancționeze lipsa de performanță a miniștrilor liberali”, a declarat senatorul PSD de Suceava Ioan Stan. (O.S.)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …