Friday , April 26 2024

Ioan Stan: Banii din PNRR sunt vitali pentru economia românească. Degeaba își fac treaba miniștrii PSD, dacă cei ai PNL înregistrează restanțe

Senatorul Ioan Stan, liderul PSD Suceava, a atras atenția, ieri, într-o declarație, că banii din PNRR sunt vitali pentru economia românească, drept urmare este prioritară îndeplinirea la termen a țintelor stabilite de Comisia Europeană pentru țară, ca să intre cele 2,9 miliarde de euro, cores­punzătoare cererii de plată pe care România o va adresa U.E în perioada următoare.

„Echipa miniștrilor PSD a reușit să se achitate de sarcini. Toate țintele care le reveneau miniștrilor PSD pentru primul trimestru al anului au fost îndeplinite. Restanțele rămase sunt mai degrabă de ordin tehnic decât structural și sunt în respon­sabilitatea celor de PNL, majoritatea la ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării”, a declarat senatorul Ioan Stan.

Având în vedere importanța acestor bani pentru România, parlamentarul social democrat sucevean i-a îndemnat pe partenerii de la PNL la mai multă rigoare și eficiență în îndeplinirea obiectivelor ministeriale asumate, pentru că în contextul economic extrem de dificil din prezent este o obligație de mare responsabi­-litate atragerea fondurilor europene.

Ioan Stan a ținut să menționeze că din cele 2,9 miliarde de euro care se vor regăsi pe cererea de plată pe care a România o va trimite în această perioadă Comisiei Europene, peste 2 miliarde sunt bani nerambursabili. „Plățile se fac însă doar dacă toate țintele asumate prin PNRR aferente primului trimestru  sunt îndeplinite. Asta înseamnă că degeaba își fac treaba miniștrii PSD, dacă cei ai PNL înregistrează restanțe”, a ținut să atenționeze liderul PSD.

„Am considerat tot timpul că guvernarea presupune eficiență și profesionalism, drept pentru care întotdeauna când am fost la putere am încercat să promovăm profesioniști în funcțiile cheie. Din acest motiv, de fiecare dată guvernările noastre au avut rezultate pozitive care s-au resimțit atât pe plan economic, cât și pe plan social. În consecință, având în vedere perioada complexă pe care o traversăm, nu ar strica ca și partenerii noștri guvernamentali să ne urmeze exemplul, pentru ca împreună să le oferim românilor o viață mai bună, fără întârzieri nejustificate și fără scuze”, a declarat senatorul PSD de Suceava Ioan Stan. (C.A.)

 

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …