Sunday , July 3 2022

Intervenție ortopedică în premieră realizată de medicii de la Spitalul Județean Suceava

În cursul zilei de 18 mai 2022, o echipă de medici ai secției de Ortopedie a efectuat o intervenție de reconstrucție acetabulară a hemibazinului stâng folosind alogrefe osoase structurale și morcelate, provenite de la banca de țesuturi Colentina, fixate cu un sistem modern de ranforsare acetabulară, precum și reconstructia șoldului stâng cu o proteză totală de șold cu dublă motilitate, în scopul refacerii atât a lungimii membrului inferior afectat, cât și a redării funcționalității și stabilității șoldului stâng. Intervenția chirurgicală a durat patru ore, pacientul fiind stabil hemodinamic la finalul acesteia.

Pacientul în vârstă de 64 de ani a suferit în urma cu șapte luni un traumatism sever la nivelul șoldului și hemibazinului stâng, prin cadere de la înălțime (de pe bicicletă într-un șanț adânc de doi metri), în urma impactului rezultând o fractură cominutivă de acetabul stâng și o fractură de col femural stâng cu protruzie intrapelvină a capului femural stâng. Pacientul a fost selectat și propus pentru intervenție chirurgicală de reconstrucție acetabulară și artroplastie totală de șold în urmă cu două luni, acesta fiind monitorizat clinic și paraclinic până la momentul intervenției,  inclusiv pentru depistarea oricăror dezechilibre metabolice sau agenți infecțiosi care ar putea conduce la complicații postoperatorii. S-au făcut demersuri pentru achiziționarea atât al implantului de reconstrucție acetabulară, cât și a protezei totale cu dublă motilitate din fondurile Programului Național de Ortopedie, program derulat în permanență de către secția de Ortopedie.

De asemenea, au început demersurile pentru obținerea de alogrefă osoasă de la Banca de Țesuturi Colentina București, având susținerea permanentă a doctorului Andrei Nica, coordonatorul băncii.

În continuare, pacientul va începe în secția de Ortopedie, în cadrul procesului de îngrijiri postoperatorii, un program intensiv de recuperare funcțională precoce, prin mobilizarea articulară precoce a membrelor inferioare, cu ajutorul kinetoterapeutului și a atelelor motorizate de tip Kinetec, pe care secția le are în dotare. Ulterior, după externare, pacientul va continua în mod constant kinetoterapia, atât pentru recuperarea mobilității articulare, cât și pentru refacerea tonicității musculare, urmând ca mersul cu sprijin progresiv pe membrul inferior operat să fie inițiat după o perioadă de 6-8 săptămâni de la operație.

Procedura chirurgicală efectuată are o aplicabilitate deosebit de ridicată în cadrul chirurgiei de revizie a șoldului, atât pentru refacerea defectelor osoase acetabulare, cât și pentru refacerea stabilității articulare, constituind un pas important realizat de către medicii acestei secții pentru creșterea nivelului tehnic și calitativ al acestor tipuri de intervenții extrem de complexe.

Secția Ortopedie a Spitalului Județean Suceava este singura secție de profil din Moldova care este acreditată atât să recolteze țesut osos de la donatorul viu, precum și să efectueze proceduri de transplant osos și tendinos cu alogrefe provenite de la Banca de Țesuturi Colentina, unitate cu care spitalul sucevean prezintă protocol de colaborare încă din anul 2016.

Echipa chirurgicală a fost formată din trei medici primari ortopezi: doctorul Sorin Petrașuc, doctorul Răzvan Bandac, doctorul Loredana Baițoc, anestezia rahidiană fiind realizată de catre doctorul Dorin Stănescu, medic primar ATI.

Conducerea Spitalului Județean „ Sf. Ioan cel Nou ” Suceava susține și investește resurse majore în creșterea calității actului medical, diversificarea intervențiilor și specialităților din spital. De asemenea, spitalul beneficiază de o infrastructură și bază materială modernă. Obiectivul permanent al conducerii este și va fi în continuare creșterea și menținerea calității actului medical la standarde cât mai înalte. (C.R.)

Vezi si

Două fete de 16 ani și un băiat de 18 ani s-au răsturnat cu un Mercedes la Bivolărie-Vicovu de Sus. Toți trei au fost răniți, tânărul fiind în stare foarte gravă

Sâmbătă seara, în jurul orei 21, pe raza localității Bivolărie – Vicovu de Sus, un …