Friday , May 17 2024

Înotătorii suceveni s-au întors cu o tolbă de medalii de la Baia Mare

Delegația condusă de antrenorul Cezar Moscaliuc a urcat pe podiumul de premiere cu toți cei 15 înotători prezenți la Cupa Tyr-Flykick. Maria Moscaliuc (11 ani), Paula Boleacu (12 ani), Ioana Ursu (13 ani) și Maria Verciuc (junioare și senioare) au fost declarate cele mai bune sportive la categoria lor de vârstă 

Înotătorii suceveni au cucerit o tolbă de medalii la cea de-a XI-a ediție a Cupei Tyr-Flykick, compe­tiție de verificare înaintea campio­natelor naționale care adunat la Baia Mare sportivi de la peste 20 de cluburi.

Delegația condusă de antrenorul Cezar Moscaliuc a urcat pe podiumul de premiere cu toți cei 15 înotători prezenți în concurs, cinci dintre ei reușind chiar să cucerească și titlul de cel mai bun sportiv la ­ca­tegoria lor de vârstă: Maria ­Mosca­­liuc (11 ani), Paula Boleacu (12 ani), Ioana Ursu (13 ani) și Maria Verciuc (categoriile junioare și senioare).

Din delegația suceveană prezentă la Cupa Tyr-Flykick au făcut parte: Ioana Ursu (7 medalii de aur), Delia Ostafi (4 medalii de aur și două de argint), Maria Verciuc (4 medalii de aur și una de bronz), Maria Moscaliuc (4 medalii de aur și una de bronz), Oana Sauciuc (3 medalii de aur și 3 de argint), Paula Boleacu (două medalii de aur), Ioan Verciuc (două medalii de aur, două de argint și două de bronz), Ştefan Trocin (două medalii de aur, una de argint și trei de bronz), Amalia Burlacu (o medalie de aur și 3 de argint), Andrei Andrian (cinci medalii de argint și o medalie de bronz), Petriana Popovici (două medalii de argint și o medalie de bronz), Alexia Burlacu (o medalie de argint și trei de bronz), Sofia Panait (o medalie de argint), Paul Panait (o medalie de bronz) și Teodor Plămadă (o medalie de bronz).

“Sunt încântat de rezultatele obținute, iar pe această cale vrem să mulțumim celor care ne sprijină mereu în programul de pregătire: conducerii Şcolii Gimnaziale Nr. 3, conducerii Liceului cu Program Sportiv, doamnei psiholog Irina Bodnariu și domnului Cătălin Bunduc de la Victoria 21 Gym”, a precizat antrenorul Cezar Moscaliuc. (Dănuț CHIDOVEȚ)

 

Vezi si

Doi bărbați cu arsuri grave în urma exploziei unui cazan de țuică, la Frasin

Miercuri seara, în jurul orei 20.50, o instalație artizanală de produs țuică a explodat în …